Am scris bine: ”Salvare” în loc de ”cazare”, pentru că la Salvamont nu te ”cazezi”, că nu-i hotel. La Salvamont ajungi când nu mai ai nici o altă soluție, în afară de moarte. Deși, după vorba celor de acolo, de multe ori cei care ”ajung” la Salvamont au epuizat deja și această ultimă soluție, adică-s aduși acolo gata morți, iar cîteodată nici măcar într-o singură bucată, ci piesă cu piesă: trunchiul, capul, mandibula… asta cică se desprinde cel mai ușor, după trei-patru sute de metri de rostogolire liberă!
Cum a-nceput tărășenia: Am ignorat avertismentele meteo. Cretini!
Pe unde: Am lăsat mașina la Padina și am urcat pe creasta vestică, la șaua Strunga. Vremea părea simpatică. Așa a și rămas pînă după refugiul Bătrâna, cînd s-a zburlit grav: ceață și viscol. Am ajuns cu chiu cu vai pînă la stația meteo de la Omu (cabana omonimă era închisă), unde ne-a preluat tanti Corina: l-a trezit din somn pe Ciprian (meteorolog, nu salvamontist!), ne-a dat în grijă și-un cuplu de tineri încă mai tonți ca noi (dacă se poate imagina așa ceva) și ne-a trimis la Babele, dar nu la cabană (închisă și asta), ci la Salvamont.
Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib: Eroul Ciprian ne-a dus, înșirați ca niște măgăruși, până la ușă, după care el s-a întors la stație (pe noapte și viscol dezlănțuit!). Am intrat și-am fost luați în primire de Andi și Florin, care și-au făcut pomana și ne-au salvat șoriciul, deși nici unul din noi nu merita.
Explicație pentru lipsa pozei refugiului: Am încercat să fotografiez Salvamontul a doua zi, pe lumină, cînd Andi ne-a condus pe traseul de coborîre. Imposibil: viscolea atît de tare, că nu se vedea clădirea de la mai mult de doi metri. Revin la vară cu o poză, că pînă atunci nu mă mai prinde nici dracu' pe traseu de creastă.
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012
