Dezbaterea despre asistații social care nu vor să muncească e atât de veche încât pare ruina unei discuții mai vechi. Când o vezi, nu-ți vine să crezi că a rămas în picioare, că oamenii încă mai discută despre asta și că îi preocupă în continuare faptul că unii beneficiază de un modest ajutor de la stat.
La fel cum basmele pe care le ecranizează acum Disney sunt vechi de sute de ani, și tema asistaților social o să reziste oricăror schimbări. Roboții vor înlocui aproape complet munca oamenilor și pe noi tot o să ne revolte că o femeie din Dolj nu vrea să lucreze într-o fabrică de textile pe foarte puțini bani.
Adevărata dramă nu e că unii refuză munca, ci că societatea n-a fost în stare să facă din ei muncitori mai performanți. Nu i-a școlarizat cum trebuie, nu le-a urmărit formarea și n-a avut grijă ca, de-a lungul acestei formări, ei să aibă acces la aceleași condiții ca un adolescent dintr-un oraș mare. Sunt măsuri pe care, într-o societate matură și solidară, le scoate în față clasa de mijloc, printr-o grijă mai mare și ceva mai puțin dispreț pentru cei care n-au fost la fel de norocoși.
Nu doar că societatea nu i-a pregătit pe acei oameni pentru viitor, dar, ca forță de muncă, ei par depășiți chiar și de trecut. Dacă în ultimii ani a existat o grijă tot mai mare pentru job-urile pe care vest-europenii le pierd în fața imigranților, deja acum discuția s-a mutat în zona roboților. Automatizarea muncii e cea care pune în pericol tot mai multe locuri de muncă.
Roboții par tot mai apți să preia job-uri care păreau destinate exclusiv oamenilor. Un studiu recent arată că, în domeniile expuse robotizării, au scăzut atât salariile, cât și numărul de angajați. Cel mai probabil, ne așteaptă un viitor în care munca nu va mai avea valoarea cu care ne-am obișnuit și, lăsate de la sine, inegalitățile se vor adânci inevitabil.
În condițiile astea, devine tot mai realistă varianta unui venit minim garantat care să redistribuie câștigul net generat de automatizare. Bineînțeles, aici apar alte probleme. Puritanii muncii nu vor privi cu ochi buni ideea că oamenii primesc bani indiferent dacă muncesc sau nu.
Ostilitatea cu care presa privește ideea de ajutor social arată că nu suntem pregătiți pentru viitor, nici măcar pentru prezent. În primul rând, se ghicește la acea parte a presei o fetișizare e muncii. Vrei ca oamenii ăia să muncească nu atât pentru a crea un bun social, cât pentru a nu sta degeaba. E o nedreptate aparentă cea care deranjează, iar indignarea se transformă ușor apoi în ură față de săraci. Nu contează cât de ineficientă ar fi munca lor, cât de absurdă, cât de contrară, ca logică, felului în care funcționează economia. Important e să nu refuze o activitate, oricare ar fi ea, în timp ce încasează bani de la stat.
Apoi, la mijloc e multă neînțelegere. Pare că beneficiarii ajutorului social sunt niște corporatiști care, într-o pauză de prânz, renunță complet la muncă și pleacă acasă, dându-și seama că somnul e mai bun. De fapt, acolo, într-un colț de Vaslui care miroase a spirt, oportunitățile arată ușor diferit. Nu doar pentru că sunt, obiectiv, altele, dar și pentru că sărăcia te face să judeci mai prost.
În India, cultivatorii de trestie de zahăr se umplu de bani o dată pe an, atunci când își vând recolta. Pe urmă, trebuie să tragă de suma aia până la viitoarea recoltă. Un studiu făcut de cercetători de la Universitatea Princeton a arătat că același fermier e cu până la 13 puncte de IQ mai inteligent după ce-și vinde recolta decât înainte să o culeagă, când banii i s-au terminat de mult. Grijile financiare imediate îți sabotează gândirea și te împing să faci alegeri proaste. Uneori, explicația e neașteptat de simplă.