Există două categorii de oameni care ar merge la filmul de față: cei care murmură: „Cînd aud cuvîntul Spiderman, îmi trag chiloții peste pantaloni” și cîțiva cetățeni care ar raționa: „Hmm, ia uite, e cu Michael Keaton, poate nu e chiar așa de prost!”.
Într-adevăr, Michael Keaton e un actor excelent, capabil să facă bici din rahat. Din păcate, rolul lui aici e scris de un băiat care-și tratează constipația cronică cu ceai de mentă.
În proasta tradiție a filmelor Marvel, antagonistul e sărac în replici, frugal în secvențe și, de la un punct încolo, pare mai mult o caricatură tuflită în cadru doar pentru a ilustra mai bine propaganda de care filmul nu doar că nu se lipseşte, ba chiar e fericit să toarne peste fiecare scenă, mai entuziast decît servitoarea lui Odin la Happy Hour în Valhalla.
Revenind: fostul Batman al anilor ’90 a trăit destul ca să vadă cum ajunge să fie antieroul Vulture. Un fost contractor pe care corporația lui Iron Man Stark l-a lăsat boschetar pentru că așa funcţionează contractele în Universul Marvel. Prin urmare, Keaton fură tehnologia alienă, produce arme dubioase și se transformă personal într-un soi de Birdman pus pe boroboațe.
E greu să-ți dai seama dacă acțiunea începe înaintea propagandei sau propaganda are întîietate. Poate o poză la microsecundă ar lămuri misterul, dar efortul e relativ inutil. Trecut peste introducere, filmul este atît de ocupat să pupe în cur conceptul de corporație și beneficiile relației bugetare stat-corporație, încît uneori te și întrebi de ce au mai pierdut vremea și cu cadrele alea în care un puțoi îmbrăcat ridicol țopăie pe clădiri.
N-au pierdut vremea, stați voi liniștiți. Spiderman este un erou multicultural. Are un prieten gras și asiatic și visează la negresa liceului. Probabil că în filmul viitor vor comprima toată chestia asta și îl vor pune să facă dragoste direct cu un panda. În fine, Spiderman e adolescent, vrea să-și imobilizeze inamicii cu substanța albă și vîscoasă pe care a descoperit că o produce, mentorul Tony Stark încearcă să-i explice că e scîrbos ceea ce face, Spiderman vrea să-și impresioneze mentorul. Deci pleacă la luptă și face și mai multă substanță albă și vîscoasă. Pun pariu că apare și sigla NAMBLA pe undeva. N-are cum să nu apară.
De asemenea, mulți s-au întrebat probabil de ce era nevoie de atîta Tony Stark. Serios, ca simbol cultural, Spiderman e semnificativ mai recognoscibil decît Tinichea Man. Vrei să-l scoți la produs pe Spiderman, atunci fă povestea despre Spiderman, nu un clip publicitar despre cum corporațiile sînt foarte bune, antreprenorii de clasă mijlocie sînt răul în persoană, iar supereroul e un puști cordit care are nevoie de supravegherea autorităţii pentru a-și face treaba.
Știu, sînt hater și filistin. Și așa sînt toți cei care au decis să spună pas și să vadă altceva. Spider-Man: Homecoming a picat în bot în materie de încasări în al doilea week-end de la lansare. Și nici în al treilea nu s-a simțit prea bine. Momentan, rămîne Spiderman-ul cu cele mai proaste încasări.
Spider-Man: Homecoming. R.: Jon Watts. Cu: Tom Holland, Michael Keaton.
