Caţavencii

Sporturi ciudate care ar trebui să devină probe olimpice

Hai s-o recunoaştem deschis: Olimpiada de la Londra e o chestie foarte plictisitoare. Ba chiar jenantă, aş zice, pentru că putorile alea de englezi nu s-au obosit să inventeze nişte probe mai acătării, ci au venit tot cu gimnastică, scrimă, canotaj şi alte chinezării pe care le-am văzut deja acum patru ani la Beijing. Nu mai zic de Atena 2004; grecii ştiu să facă pagubă şi nani, nicidecum chestii originale.

Prin urmare, se impun noi probe de concurs. Sporturi noi, populare, interesante şi listate cu grijă mai jos:

Căratul nevestei – Apărută la Sonkajärvi (Finlanda), cursa e deschisă oricărui bărbat capabil să-şi care nevasta în cîrcă pe o distanţă de 253,50 m. Atenţie, că există reguli: „nevasta“ trebuie să aibă minimum 17 ani şi 49 kg (deci Radu Mazăre are nevoie de 3-4 modele deodată) şi nu cumva s-o daţi de pămînt, că sînteţi penalizaţi cu 15 secunde. Cîştigătorul primeşte greutatea nevestei în bere şi nevasta se pregăteşte de proba a doua – „Căratul bărbatului din şanţ în gard“. Ceea ce sună şi mai bine, pentru că olimpicii români o fac flenduri la probele de băieţi şi toată lumea aşteaptă medalii de la echipele de fete.

Boxoşahul – Creaţia francezului Enki Bilal este un sport pentru intelectualii fini, care ştiu să răspundă unui gambit la rege cu pumni în gură. Partida durează 11 runde (4 minute de şah, 2 de box) şi se termină fie cu mat, fie cu KO. Deşi n-aţi crede, să ştiţi că şahiştii sînt cei avantajaţi: boxoşahul le permite să-şi îndese în mănuşa dreaptă nu doar o potcoavă, ci întreg calul, în timp ce stînga e burduşită de cărămizi, perfect justificabile cu „au rămas de cînd am mutat turnul la H2“.

Cursa de nuduri – Are loc anual în Pamplona şi seamănă de minune cu celebra cursă de tauri, cu diferenţa că aici participanţii nu fug de cireadă, ci de hainele pe care le-au lăsat în urmă. Deşi n-a fost nimeni rănit deocamdată de o pereche turbată de nădragi sau luat în colţi de un sutien feroce, noi vă recomandăm să fiţi prudenţi în continuare.

Kabaddi – Singurul sport idiot care a pupat o Olimpiadă, mai exact pe aia din ’36 de la Berlin. Cîştigă echipa care-şi ţine cel mai mult respiraţia, chestie care nu ne miră deloc: Kabaddi vine din India rurală, singura ţară din lume unde băştinaşii se spală în acelaşi fluviu în care-şi aruncă şi morţii să putrezească.

 

Exit mobile version