În timp ce suntem puși la panoul de onoare chiar de presa din străinătate, care vede cu ochi foarte buni lupta mafioților din servicii, crezând că este vorba de lupta împotriva corupției – hai, că v-am mai prostit o dată, fraierilor –, în România continuă să se fure la fel. Adică mult. Mai bine zis, tot. Nu cred că a existat în ultimii 25 de ani și, mai rău, că va exista în următorii 25 vreo licitație corectă în România. O licitație unde cel puțin un reprezentant al statului să nu fi luat cel puțin o șpagă de la cel puțin o firmă, pentru a-i da cel puțin o informație care să plaseze acea societate cel puțin într-o poziție mai bună decât ceilalți participanți la procedura de atribuire.
Acum, că ne-am lămurit cum stau lucrurile, ne-am gândit să vă arătăm astăzi cum acționează o autoritate din România pentru a da o lucrare la preț maxim unei societăți cu o detentă impresionantă atunci când vine vorba de parandărăt, suntem siguri. Autoritatea statului român se numește CNADNR, compania aia performantă care ne oferă atât de multe drumuri de calitate și sigure. Din când în când, după câte un accident cu mulți morți, care ajunge pe toate canalele de televiziune, pe cei de la CNADNR îi apucă grija pentru siguranța în trafic a cetățenilor. E un pattern, deja, pentru că procedurile astea apar imediat după accidente importante. S-a întâmplat și după seara zilei de 27 septembrie 2014, când șase persoane, între care un copil de 12 ani și o adolescentă de 19, și-au pierdut viața, într-un accident pe DN 1, două mașini ciocnindu-se frontal, la câțiva kilometri de Ploiești.
Pe 3 octombrie, anunțul de participare cu numărul 154333 era deja public, CNADNR luând decizia de a achiziționa parapete rigide prefabricate de tip New Jersey. Așa se numesc blocurile acelea din beton care separă sensurile de mers, le-ați văzut cu siguranță pe DN1.
Aici începe distracția!
Pentru că principala preocupare a celor de la CNADNR nu este o licitație transparentă, la care să existe concurență și să se obțină cel mai bun raport calitate-preț. Prin fișa de date, sunt impuse condiții foarte greu de îndeplinit și care favorizează o anumită firmă. De pildă, în timpul desfășurării procedurii, autoritatea schimbă regulile jocului. Se impun condiții mai greu de îndeplinit. De la SR EN 1317/1,2/2010 se cere acum respectarea AND 593/2012. Ce-s astea? Hai, că-nvățăm și de-astea, ce să facem? SR e standardul românesc, armonizat cu cel european, iar AND este un normativ pentru sisteme de protecție pentru siguranța circulației pe drumuri, poduri și autostrăzi. De ce să schimbi standardul? Ca să le faci vânt unora din procedură, desigur.
Dar o singură mișcare nu e de ajuns. Așa că se face și a doua. Ofertantul trebuie să demonstreze că, în ultimii trei ani, calculați la data-limită de depunere a ofertelor, a livrat produse similare în valoare cumulată de cel puțin 20 de milioane de lei fără TVA. Întrebare la Radio Erevan: Putea vreo firmă din România să îndeplinească singură această condiție? Răspuns: Da, doar dacă nu era o firmă din România. Pentru că în România, stimați bizoni ce suntem, nu s-au pus atâția kilometri de New Jersey ca să se poată ajunge la o astfel de sumă. E deci restrictivă această prevedere? Este! Dă dovadă autoritatea de lipsă de flexibilitate și de lipsă de interes pentru o licitație corectă, în care să existe concurență? Dă, pentru că la cererea unei firme românești, care are nevoie de un partener extern pentru a participa la licitație, autoritatea răspunde negativ. Adică, bref, muie!
Așadar, la licitația pentru acord-cadru cu un singur agent economic, pentru 24 de luni, cu o valoare fără TVA estimată la 87.991.908,42 RON, se prezintă o singură firmă, care, incredibil, stimați telespectatori, câștigă.
În buletinul CNADNR scrie că
rolul și scopul instituției sunt, între altele, promovarea concurenței între operatorii economici, garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, plus asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice. Și marmota… Deci, dacă CNADNR a favorizat prin condițiile impuse un singur operator economic, care a venit și cu prețul umflat, ce se numește că a făcut? Așa cum reiese din procesul-verbal din 18 noiembrie 2014 (dată la care noi eram ocupați cu alegerile, ne luam țara înapoi), avem o singură ofertă depusă, valoarea fiind de 87 de milioane de lei. Acum, vă mai spunem ceva, dar promiteți să nu strigați asta în gura mare pe holurile de la CNADNR: valoarea reală a lucrării, și cu un profit decent, este de 65 de milioane de lei. Adică zece milioane de lei mai puțin. Atât să fie șpaga? 13 milioane? Și ce Cocoș sau Hrebe sau Sandu încasează?
Ori, pur și simplu, nici măcar nu e vorba de șpagă, ci de o strategie a statului român de a băga profituri imense în buzunarele unor firme de-afară, prin scoaterea de la licitații a firmelor românești?