Mi s-a părut un banc nesărat cînd un fost ministru al Culturii, Andrei Pleșu, s-a legat de numele actualului ministru,Gigel Știrbu. Ar fi fost de ajuns dacă Pleșu ar fi întrebat cine e domnul. Căci ăsta e marele A fi sau a nu fi al acestui minister. A doua întrebare e cum de a ajuns pe un fotoliu pe care au stat Pleșu, Spiess, Marin Sorescu, Ion Caramitru, Mircea Diaconu și chiar nefericitul Daniel Barbu o persoană care n-are nici cea mai mică rezonanță culturală? O fi scris cărți Gigel Știrbu, dar ar fi trebuit să se și audă de ele sau măcar de persoana sa. Ministrul Culturii e ca o floare la butoniera Guvernului.
Nu poate face mare lucru, dar numele lui înseamnă ceva. Cînd liberalii l-au trimis la acest minister pe Puiu Hașotti, chiar dacă era vorba de un politician pe care-l știe toată lumea, mi s-a părut că pălăria Culturii îi cade pe ochi istoricului constănțean. N-am fost singurul. Nici pentru Daniel Barbu această pălărie nu mi s-a părut potrivită, omul nu era de acolo, cum a și dovedit-o cu gura lui. Avea totuși un nume plauzibil. Gigel Știrbu, care lucra anonim în Ministerul Culturii, a fost soluția de avarie a liberalilor, după ce l-au făcut pe Daniel Barbu să-și dea demisia. O persoană bine aleasă la Cultură e un semn că partidul care a numit ministrul se bucură de susținerea lumii intelectuale autohtone. Iar un nume prestigios poate aduce mai multe beneficii de imagine partidului care l-a propus decît un viceprim-ministru. S-ar fi întrebat careva cine e Zoe Petre? Sau Liviu Antonesei? Sau un independent ca regizorul Constantin Chiriac, cel grație căruia Sibiul a ajuns Capitală Culturală Europeană? Chiar dacă la vîrful PNL-ului există o conspirație a mediocrității, ca să n-aibă Crin vreun contracandidat la șefia lui, tot mai problematică în partid, Gigel Știrbu nu e o soluție, ci un ridicol indiciu de criză.
