Începînd cu 2012, România a pierdut investiții de zeci de miliarde de euro, a ratat posibilitatea de a obține rapid independența energetică și, mai ales, și-a anihilat infrastructura ca urmare a acțiunilor unor ONG-uri. Să nu dăm uitării acele cîteva momente în care ONG-urile au acționat cu o vigoare astăzi dispărută, fiindcă efectele lor pe termen lung fac azi din România un stat slab și vulnerabil din punct de vedere economic, energetic, social și militar, incapabil să ofere garanții de securitate națiunii.
În 2013, Chevron avea de gînd să investească în cea mai săracă zonă a României, județul Vaslui, peste 30 de miliarde de dolari. Urma să exploateze gazele de șist, așa cum făcea deja în SUA. Vasluiul ar fi putut coborî din pom, tinerii vasluieni ar fi lăsat viața de vînători-culegători-violatori și ar fi trecut la revoluția cognitivă, la mersul biped și la trei mese pe zi. Dar ONG-urile au organizat „Revolta de la Pungești“, i-au instigat pe amărîții din acel sat bîntuit de foamete să izgonească sondele, să se tăvălească în fața camerelor TV și să strice cheful Americii de a face din România o țară exportatoare de gaze.
Tot cam pe atunci, ONG-urile au blocat investiția de zece miliarde de dolari de la Roșia Montană. Au făcut mare tărăboi cu ecologia zonei, cu poluarea, cu eco-turismul, cu galeriile romane, de ziceai că firma canadiană urma să dărîme Colosseumul și să otrăvească Raiul. Au fost manifestații în Piața Universității, iar Ponta a rămas în istorie ca măgarul lui Buridan, pronunțîndu-se ca premier în favoarea exploatării, iar ca deputat împotriva ei. Pînă la urmă, deși Suedia, Finlanda, Norvegia și Noua Zeelandă, țări în care ecologismul e religie, exploatează aurul cu cianuri cu exact aceeași tehnologie, investiția s-a blocat. Roșia Montană putrezește azi în același abandon și în aceeași sărăcie, la fel ca județul Vaslui și întreaga Moldovă, fără ca raiul turistic și ecologist să-și fi arătat cea mai mică dorință de a se pogorî. Iar statul român se pregătește să plătească patru miliarde de dolari canadienilor cărora le-a fost blocată investiția.
Dar ONG-urile n-au luptat doar cu cei care tulbură sărăcia seculară a oamenilor și peisajului, ci s-au îngrijit și de soarta animalelor. Construcția tronsonului de autostradă Sebeș-Turda a fost blocată ani la rînd de ONG-uri care apărau un stup de albine. Alt ONG a blocat construcția tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, arătînd că vibrațiile de la marginea satului Șoimuș deranjează un stol de lilieci. La fel, a fost blocată construcția autostrăzii Transilvania dintre localitățile Marginea și Holdea fiindcă nu erau prevăzute tuneluri pentru urși, deși ultimul urs fusese reperat în zonă în tinerețea lui Mircea cel Bătrîn. Au mai fost ONG-uri care și-au făcut o misiune din protejarea broaștei cu pată galbenă pe burtă sau a salamandrei invizibile cu prețul suspendării lucrărilor de infrastructură rutieră și al amînării cu decenii a rețelei de autostrăzi.
Acum, aceste ONG-uri au dispărut. Au făcut-o mai repede decît speciile extincte sau închipuite pe care le-au apărat. Dar pierderile de bani și de timp pe care le-au generat acțiunile lor sînt mai vizibile ca niciodată. Ceea ce, cum ar zice nenea Iancu, devine, carevasăzică, o chestie de securitate naționale.
De aceea, n-are rost să mai întrebăm ce a păzit SRI pînă acum, dar îndemnăm Parlamentul României, Guvernul, Președinția și chiar parchetele să ceară SRI să lămurească identitatea și finanțările acelor ONG-uri. Să ia, adică, ursul la trîntă, să belească broasca, să stoarcă adevărul din liliac. Nu să stea ca pînă acum, vorba maestrului Daea, cu ciocălăul în mînă.