Ceea ce părea o încremenire într-un proiect pe care l-ar fi văzut dus la împlinire, poate, copiii sau nepoții noștri ar putea să devină o realitate a vieții noastre. Modul în care cei doi gangsteri planetari se comportă peste capul Europei creează o situație în fața căreia Uniunea Europeană nu poate rămîne indiferentă. Amenințarea războiului cu gloanțe și tancuri, venită din Est, la pachet cu amenințarea războiului economic, cu tarife și atitudinea de cămătar a licuriciului american, obligă Europa să ia măsuri, iar ideea unor State Unite ale Europei, formate din statele Uniunii, cu o Mare Britanie în postura pe care pînă mai ieri o avea Canada în raport cu Statele Unite, nu mai pare o idee ruptă dintr-un film idealist, ci o necesitate. O oportunitate chiar.
Armata Europei devine principala prioritate
Iar asta se poate face încă dinaintea unui stat federal european per se. Ba chiar trebuia făcută încă din acest stadiu și nu neapărat în materie de integrat trupe din diverse țări, care să învețe să lupte cot la cot. E vorba în principal de industria militară, de producția de armament și muniție care, chiar și în condițiile actuale de standarde NATO, trebuie să fie gîndită și pusă în aplicare ca un tot unitar. Programele de înzestrare a armatelor trebuie făcute la comun și cu prioritate pentru țările din flancul de est. Nu doar prezența unor trupe franceze, germane sau britanice în România ar fi soluția de a-l determina pe dictatorul rus să nu-și continue războiul de cucerire, cît niște armate locale bine dotate și bine pregătite.
Infrastructura militară trebuie regîndită de la tot ce înseamnă capacități de producție de armament și muniție ori acces la liniile unui eventual front de est și, poate cel mai important, gîndită în termeni europeni. Creșterea bugetelor de apărare nu înseamnă doar creșterea cheltuielilor cu înzestrarea și pregătirea forțelor militare europene, ci investiții în capacitățile industriei militare europene. Totul ar putea semăna cu o nouă Linie Maginot, însă n-ar fi, pentru că n-ar proteja doar un stat, ci întreg continentul civilizat. În plus, greșelile trecutului nu trebuie repetate și, pînă acum, doar Europa pare singura care a și învățat ceva din ele.
Problema birocrației are nevoie de un compromis funcțional
Uniunea Europeană e un gigant, o uniune economică și politică bazată pe principii și valori comune. Integrarea economică se poate face rapid, căci banii vorbesc aceeași limbă. Uniformizarea unor politici publice e însă un proces mult mai anevoios. Diferențele de limbă, geografie și infrastructură, precum și repetatele extinderi, au transformat procesul birocratic într-unul anevoios. Distribuția echitabilă a resurselor presupune mecanisme care fac ca soluția născută în punctul A să-și găsească mai greu drumul și finanțarea pînă la punctul nevoii B. Aceeași birocrație înseamnă și puncte de control menite de oprească pericolele la adresa sistemului democratic european. Birocrația nu trebuie să dispară, ci trebuie să devină mai eficientă.
România ar putea deveni principalul cîștigător al acestui scenariu
Trecerea de la comunism la democrație nu e niciodată un lucru simplu. Durează ani, uneori generații, și e mai mereu însoțită de corupție, incompetență și haiducie bugetară. Și e normal să fie așa, pentru că nu e ca și cum, într-o singură săptămînă, poate exista un schimb total de generații și mentalități. Pașii făcuți de România, însă, mai cu seamă odată ce au început procesele de aderare la structurile europene și euroatlantice, sînt incontestabili pași făcuți înainte. Aproape tot ce s-a făcut bun în România după 1990 a fost făcut fie cu resurse europene, fie sub spectrul presiunilor partenerilor europeni și al opririi acelor finanțări. Infrastructura și mediul economic, în lipsa banilor europeni și investițiilor străine, ar fi fost azi o caricatură. Desigur, sîntem departe de Germania sau Franța, dar am cam depășit țări precum Grecia. Și, cu siguranță, sîntem mult mai departe de 1990 decît de Franța sau Germania. Și în direcția bună. La fel, orice reformă a Justiției a fost făcută cu ajutor european și orice luptă cu corupția, cît a existat și există ea, se datorează Uniunii și regulilor care o guvernează, reguli la care am aderat și noi. Imaginați-vă doar un scenariu în care România este unul dintre cele 27 de state ale unui stat federal european. Politici fiscale comune – impozite și taxe similare pe tot cuprinsul UE. Politici sociale pe tot cuprinsul Uniunii, adică salariu minim european, pensie minimă la nivel UE, asigurări și beneficii sociale unitare. Asta nu înseamnă o uniformizare, căci vor fi zone mai dezvoltate și zone mai puțin dezvoltate, cum și la Cluj ori București salariul mediu e mai mare decît în Zalău sau Slatina. Și, poate cel mai important, imaginați-vă un departament de Justiție federal, la nivel european. Cazurile de corupție, cel puțin cele care implică fonduri federale, ar fi judecate la nivel federal. Politicienii corupți din România n-ar mai fi anchetați și judecați de procurori și judecători corupți din România, ci de procurori și judecători din Franța, Belgia, Olanda sau Germania.
Toate astea, și multe altele care pot împlini un astfel de proiect, trebuie făcute în paralel cu un sprijin neclintit pentru Ucraina. Căci, dacă Ucraina pică…