Ideea că statul român face ceva pentru a proteja populația de fenomenul jocurilor de noroc, în special cu păcănelele și a pariurile sportive, e o minciună la fel de mare ca cea a statului laic, în care Biserica n-are, sanchi, nici o influență directă ori implicare în treburile statului. Ultima găselniță, scoaterea „vedetelor” din reclame pare un fel de algocalmin administrat unui bolnav în față terminală și pare chiar mai ridicolă decât măsura interzicerii sălilor de joc în localitățile cu populație mai mică de 15.000 de locuitori. De fapt chiar e mai ridicolă și nu va fi rezolvat absolut nimic, nici măcar după ce se va fi stabilit în mod clar ce e aia o „vedetă”.
Statul se îngrijește, însă, de cetățeni prin astfel de măsuri extrase din apa de ploaie. Nu mai discută nimeni despre impozitări, că avem altele pe cap. Nu discută nimeni despre faptul că există niște firme care operează și sunt autorizate în domeniu însă, an după an, înregistrează pierderi și, implicit, nu plătesc impozite. Nu, nu e vorba de spălări de bani, căci pentru așa un verdict ar trebui să avem un stat care verifică ce fac firmele astea. Nu discută nimeni despre faptul că ONJN habar nu are, de exemplu, câte săli de păcănele există „având în vedere dinamica extrem de activă a jocurilor de noroc”. Despre programe de asistență pentru victimele acestui fenomen nici nu are rost să mai discutăm, că ele sunt sublime, vorba piesei, dar lipsesc cu desăvârșire.
De altfel, am mai scris pe aici despre minunata industrie. Găsiți aici sau aici.
Pare că toată relația dintre industria jocurilor de noroc și statul român cel puternic este nimic mai mult decât o adaptare după Prostia omenească, unde toată lumea stă și plânge de grija copilului, că dacă vine pisica și doboară drobul de sare. Așa și statul român, ce pare să fi adoptat soluția văitatului, această interzicere a reclamelor cu vedete, căci nimeni nu se gândește măcar să protejeze copilul mutând drobul de sare și interzicând jocurile de noroc.