Sună a headline de pagină sportivă, după vreun meci prost al echipei lui Lăcătuș, care-și caută gloria de altădată prin noroaiele ligii a patra. Ar putea fi, numai că, în cazul de față, Steaua de tinichea este doar traducerea foarte exactă din engleză a numelui unui serial la fel de ieftin ca și tabla de conservă a stelei din titlu.
Steaua e a lui Jack/Jim, un fost polițist englez sub acoperire care s-a retras pe un post călduț de șerif în Little Big Bear, liniștitul orășel de munte dintr-o Canadă americanizată de britanicii de la Sky Atlantic, din rațiuni de sex-appeal cinematografic. Decorul idilic se tulbură odată cu apariția în peisaj a rafinăriei unei companii petroliere și a unor indivizi din trecutul șerifului nostru, aparent angajați aici, dar care mai au și un part time job de criminali. Accidentala ucidere a copilului de cinci ani al lui Jim, cu glonțul destinat tatălui său, e o lovitură năucitoare pentru alcoolicul bad ass londonez suferind de dublă personalitate care petrece mai mult timp în bar, cîntărind whisky-ul din sticlă cu paharul, decît în căutarea ucigașului. În final, va avea parte de răzbunare, dar povestitorul se oprește aici: n-are sens să mai continue rezumatul unui serial confuz, care, de prin episodul al doilea, începe să bată cîmpii cu frînghia udă.
Cel mai enervant lucru la Tin Star este scenariul implauzibil, construit în parte din acțiuni fără consecințe pentru personajele contradictorii care au motivații neclare și iau decizii inexplicabile. E ca și cum scenariștii au pus pe masă cîteva faze sîngeroase copiate de la Tarantino, dar n-au mai știut cum să le lege credibil una de alta („Le băgăm oricum, nu contează cum și de ce, vedem noi mai încolo”). S-au tras cadre peste cadre după un sinopsis vag și apoi, în studio, din tot materialul ăsta, s-a tăiat și s-a asamblat la montaj, cu gîndul la un Fargo canadian, o poveste stupidă care abundă de filmări de munte cu drona și acorduri grave de violoncel pentru un efect dramatic creat artificial. Principalele fire narative sînt șubrede ca ața putredă, intriga e forțată, nu se susține logic, o mulțime de scene sînt degeaba, n-au absolut nici o relevanță pentru dezvoltarea ulterioară a acțiunii, singurul motiv pentru care apar fiind doar pentru că cineva important de la Marketing a hotărît că episoadele trebuie să aibă neapărat 45 de minute.
Și cică urmează și sezonul 2. Păcat de banii cheltuiți aiurea și de timpul pierdut, pe care nu ți-l mai dă nimeni înapoi. Flashback-urile din Tin Star nu funcționează în viața reală.
Tin Star, 2017- , o prostie împachetată video foarte frumos în care a fost păcălit să joace și Tim Roth, creat de Rowan Joffe, difuzat original de Sky Atlantic, disponibil pe HBO Go.