S-au îndurat Domnul și domnii contabili de la MApN și, cu Steaua pre Steaua călcînd, începe o nouă etapă. Se va organiza o licitație pentru faimoasa siglă și gloriosul palmares, de la ’47 încoace. Cum s-a ajuns la piperata sumă de pornire (multe-multe milioane) rămîne un mister. Tot o taină greu de pătruns rămîne, firește, și modul în care clubul Armatei a încăput pe mîna unor privați. Ca în cazul atîtor alte privatizări, taina se pierde în negura tulburilor și tumultuoșilor ani ’90. Pe de o parte, bănuim de ce finanțiștii cu epoleți se arată atît de scrofuloși la datorie: cine s-a fript o dată c-un schimb de terenuri în Pipera suflă acum și-n iaurtul terenurilor de antrenament din Ghencea. Pe partea ailaltă, deși ne vine tare greu, îl înțelegem și pe Gigi. Cu toate păcatele lui (deloc puține), omu’ religios a ținut aprinsă Steaua. În timp ce multe brand-uri de calibru s-au scufundat în insolvență-faliment-neant, ei bine, Steaua (sau FCSB) s-a menținut în top, a mai adus niște punctișoare UEFA pentru țărișoară. Nu-i chiar de colo. Poate că, pe chestia asta, Armata Țării și Oierul Suprem puteau să pice la pace, ca soluție de bun-simț, un compromis rezonabil. Așa, în situația actuală, în loc să fie win-win, toată lumea pierde. Zău, tare curioși sîntem cine va cîștiga anunțata licitație. Cine va risca grămezi de bani. Pentru ce?
Se impune, poate, o subscripție publică. Jumătate din exorbitanta sumă să vină de la Ministerul Culturii (întrucît fotbalul e și un fenomen cultural) și de la Departamentul de Stat pentru Culte (deoarece fotbalul înseamnă și credința în echipa ta). Iar jumatea cealaltă va veni de la populația de suporteri, printr-o amplă campanie publicitară, ca la aiureala cu Cumințenia Pămîntului. Deja vedem clipul. Cum vine sigla, steaua roșie în cinci colțuri, pe tancurile sovietice. Cum traversează, în camioane, anii ’50-’60 ai marii echipe CCA. Cum merge, prin deceniul opt, cu mașina ARO primită de eroii care au învins Barcelona la Sevilla. Și cum, în zilele noastre, sigla se suie pe Maybach, ca Gigi. “Eu donez! Lăcătuși este al meu!”
Ei, ce ziceți, n-ar fi tare? Să mai spargem niște bugete și pentru licitația siglei de la MApN, pentru Obrăznicia Pămîntului. Vă zicem noi, dragi copii: prin anii ’85-’90, sigla Steaua era chiar obraznică, avea tupeu să se bată cu toate siglele marilor cluburi. Azi, fosta echipă a Armatei de-abia dacă mai cîștigă, cu arbitrul Hațegan, un meci cu oastea de FC Voluntari. Nu că n-ar fi fost chestii d-astea și acum trei decenii…
Povestea licitației de la MApN, pe lîngă multe altele, menține în viață cîteva întrebări esențiale. Cine îți cîștigă meciurile și îți aduce oamenii pe stadion? Sigla sau echipa? Marele meci dintre CSA și FCSB se anunță cu prelungiri.
9 vizualizări
