Cercetător la Institutul de Antropologie “Francisc J. Rainer”. Problema veșnică a pămîntului e aria sa de preocupare. A coordonat un număr (nr. 19) al revistei Martor a MȚR dedicat temei (alături de Stelu Șerban).
Reporter: Pămîntul, instinct. De ce?
Ștefan Dorondel: Omul e un animal cu instincte teritoriale. Bruma de cultură adăugată în ultimele cîteva mii de ani nu a reușit să ne acopere instinctele. Plus că, dacă ne referim la populațiile rurale, așa cum sînt și românii, pămîntul a fost mult timp baza diferențierii sociale. Sigur, modernitatea nu mai funcționează așa (deși, dacă ne uităm la marii latifundiari de astăzi, mai că aș zice că trăim un soi de neofeudalism), dar dacă ai noroc de o mătușă Tamara care să îți lase un hectar în zona centrală a unui oraș mare, te-ai făcut om.
Rep.: Cum stăm noi, românii, în Balcani în acest sens? Ce rău ne facem singuri?
Ș.D.: Stăm cum nu se poate mai prost. Deși prezentăm mai multe similitudini cu Balcanii decît vrem să recunoaștem, aici ne distingem radical. Să luăm ca exemplu restituirea de păduri, poveste foarte la modă zilele astea, după cum vedem în presă. Deși tăiere ilegală de păduri există și în alte țări din Balcani, în România postsocialistă a fost prăpăd. În Bulgaria, spre exemplu, s-au constituit cooperative ale deținătorilor privați de pădure. Și acolo se taie ilegal, dar nu au atins nici pe departe măiestria românească în domeniu. E suficient să mergi către Varna sau să traversezi Stara Planina ca să vezi păduri neatinse. În România, în schimb, am ras tot. Și nu e vorba nici măcar doar de dl Verestoy, socotit de presă un soi de rege neîncoronat al tăierilor ilegale, ci de sute de indivizi care au avut două atuuri principale: sărăcia din mediul rural și conexiunea cu puterea politică regională sau centrală. Adică disponibilitatea proprietarului de a-și vinde pădurea pe nimic și impunitatea ticăloșilor cu spate politic. Rezultatul este despădurirea masivă, cu tot cortegiul aferent: alunecări de teren, deșertificare, lichidarea biodiversității. Pe scurt, gloanțe în propriul picior.
Rep.: Americanii și noi. Știm să cucerim.
Ș.D.: Păi, noi, în Balcani, știm cel mai bine cum. Și nu doar noi, românii. În Albania, admirația pentru americani e vecină cu mistica. Pe de o parte, ademenești populația cu mărgele strălucitoare de sticlă, pe de alta – exporți și valoare. Pe de o parte, Hollywood, pe de alta – știința, tehnica, apetența pentru libertate. De toate pentru toți, și pentru popor, și pentru elită. Nu doar că ei vor să cucerească, dar și noi așteptăm să fim cuceriți. Eu, unul, deși am învățat mult cît am stat în SUA și am aproape venerație pentru mediul academic american, mă simt mai confortabil în Europa. Măcar și pentru faptul că nu trebuie să arăt pașaportul cînd îmi cumpăr o bere din supermarket.