Cine e mai bun să prindă infractorii, dacă nu unul dintre ei? Pornind de la acest sănătos raționament, fostul republican Napoleon Bonaparte l-a numit pe un fost pușcăriaș, Eugène François Vidocq, șeful Siguranței Naționale. Împăratul i-a semnat el însuși brevetul. Ajuns cetățean onorabil, Vidocq s-a achitat exemplar de însărcinările sale, și-a scris memoriile și a devenit personaj de romane. După viața lui s-au făcut filme. Cînd Vidocq a început o viață nouă în slujba statului, acest maestru al deghizărilor și al identităților false a avut grijă să-și recunoască toate păcatele pedepsite cu închisoarea de legile timpului.
După modelul Vidocq, secretara de stat de la Educație, Ștefania Duminică, între ale cărei însărcinări era și aceea de a dibui plagiatele de tot soiul, ar fi fost bună de copoi absolut al hoțiilor academice. Căci, spre deosebire de premierul Victor Ponta, care a plagiat la doctorat vreo sută de pagini din cele 300 ale compunerii sale doctorale, ea are experiența plagiatului încă de la nivelul lucrării de masterat. Și nu așa, cu zecile sau cu suta de pagini, în care a uitat să pună ghilimele. În cazul ei, hoția e totală.
Dacă e adevărat ce se spune în lumea universitară, că hoția de tip copy-paste e organizată într-o industrie care continuă să prospere, în ciuda scandalurilor care au ajuns pînă la nr. 1 din Guvern, numirea Ștefaniei Duminică într-un post de secretar de stat ar fi putut fi un început în stîrpirea acestor hoții și jafuri intelectuale. Cu o condiție, ca această expertă în arta plagiatului de sus pînă jos să fi recunoscut, ca Vidocq, de unde i se trage experiența. E adevărat că pentru asta ar fi avut nevoie de binecuvîntarea unui Napoleon, nu a unui Ponta. Dar cînd te știi că ai furat un seif întreg la masterat, nu faci pe Maica Tereza a îngerilor care-și citează și ghilimelele ca surse.
