Undeva în sudul Olteniei, în județul Dolj, există o comună numită Bîrca, iar în comuna asta există drumuri. Ba există chiar și un primar, Cristinel Urtilă, normal că de la PSD, astfel că drumurile sînt de interes local, iar primarul e interesat ca ele să fie reparate și modernizate. Nu-s multe, doar vreo opt kilometri, căci comuna nu-i chiar atît de mare, în ciuda faptului că acolo a copilărit însuși Adrian Păunescu, zice legenda. Ei bine, modernizarea acestor străzi va scoate din bugetul local ceva mai bine de 12.362.479 de lei plus TVA, o sumă deloc neglijabilă, semn că acei opt kilometri vor avea chiar și asfalt. În mod firesc și normal, pentru toate lucrările astea a fost organizată chiar și o licitație, pe data de 21 martie, cîștigată de asocierea dintre Almer Proiect, din Craiova, și Sed Impex SRL din Giurgita, Dolj. Prima dintre companii este o firmă de proiectare, destul de cunoscută administrației din Bănie, iar felia ei de contract presupune, desigur, partea de proiect. De partea de muncă în teren, de modernizat drumurile comunei, urmează să se ocupe Sed Impex SRL, o firmă cu destul de mult lipici la banii publici de prin județ, condusă de un domn pe nume Sorin Eugen Delecea, care atunci cînd n-are lucrări de construcții cu statul, se ocupă și de cultivarea cerealelor, mai puțin orezul. Ceea ce nu poate fi decît bine, fiind vorba de niște drumuri pe la țară.
Străzi de interes local pentru firme cu interese locale
