Dacă la congresul liberalilor va propune careva excluderea din partid a disidenţilor Tăriceanu, Chiliman, Orban şi care-or mai fi, iar propunerea asta va fi supusă la vot, cîţi credeţi că vor vota contra? Mai curînd, în pofida vechimii lor în partid, cei trei vor fi trimişi la plimbare. Au încercat ei pesediştii cu papaşa Iliescu, după ce l-au ales pe Geoană în fruntea partidului, şi orişicît PSD-ul îi datora cîte ceva bătrînului edec, încît de ce nu le-ar arăta peneliştii uşa disidenţilor, să nu-i mai încurce? MRU s-a grăbit să-i facă lui Tăriceanu cu mîna, că-l aşteaptă în Forţa lui Civică, anume ca să-i întărîte pe liberalii care se tem de trădare şi care cred că Tăriceanu l-ar săpa pe Crin de conivenţă cu Băsescu.
Crin Antonescu se fereşte să ceară excluderea grupului Chiliman, deşi se vede că propunerea asta îi stă pe limbă. În schimb bate aşa de tare şaua, că a învineţit coastele iepei. El nu vrea izgonirea nimănui din partid, dar cu Tăriceanu şi cu Chiliman nu se mai poate. Cum să stea el în PNL cu persoane care au făcut şi fac jocul lui Băsescu? se mai întreabă Crin, fără să dea nume şi se grăbeşte să ţină congresul cît e proaspătă amintirea victoriei la alegeri, iar din frecuşurile cu pesediştii încă n-au început să iasă scîntei. Pînă atunci, chiar dacă ar avea chef să se mai zbîrlească la Ponta, Crin ţine capul la cutie, să nu se audă din PSD voci care să se întrebe de ce să n-aibă PSD-ul candidatul său la prezidenţiale.
Tăriceanu, dacă a văzut că nu se grăbesc liberalii să se încoloneze în spatele lui cînd a zis una, alta împotriva lui Antonescu, s-a gîndit să pluseze: nu exclude candidatura sa la prezidenţiale. Dinspre partea PSD-ului Ponta i-a dat replica, făcîndu-se că nu-l aude. USL are candidat la prezidenţiale, pe Antonescu! Dacă luăm în calcul şi acest sprijin primit Antonescu din partea aliatului mai mare, înţelegem de ce tot ceea ce s-a auzit din PNL, că nemulţumiţii de el ar fi tot mai mulţi şi că se pregătesc să i-o coacă la congres, nu mai răsuflă nici măcar pe la colţuri.
Prudentul Tăriceanu a bătut în consecinţă o aluzie, că în America pînă-şi desemnează un partid candidatul la prezidenţiale au loc lupte electorale oţărîte. Iar după aceea învingătorul nu se-apucă să ceară înlăturarea învinşilor din partid. Aşa e, dar la americani, nu la noi. Aici, care pune mîna pe putere scoate măturoiul, să cureţe bătătura de cei care i-au suflat în ciorbă. Şi dacă nu-i mazileşte, cel puţin îi oropseşte, că s-au încontrat cu jupînul. Să-l auzi pe vreunul că zice – E loc în partid şi de ăştia care nu-s de acord cu mine!, aşa ceva e peste poate.
Unitatea de azi e mai folositoare decît diversitatea care ar putea fi utilă mîine şi cine nu cîntă acum în cor, cum vrea şeful, e trimis să facă pe solistul în altă parte. Ce dacă mîine, dacă se satură alegătorul de şeful de azi, ar putea fi buni de scos în faţă disidenţii, ca să nu se întoarcă votantul cu spatele şi la partid, nu numai la şef? Astea sînt tertipuri de masoni care-şi bagă fraţii în adormire cînd vor şi-i trezesc numai atunci cînd au chef. La partid, cît ar fi el de liberal, cine nu-i azi cu noi ne poate mătrăşi mîine, drept care ia să i-o tragem noi de pe-acum, ca să-l scăpăm de grija asta.
Exclusiv online