Caţavencii

Submarinul lui Pandele

Ați văzut probabil imagini din casa lui Florentin Pandele.

Pe un ton nevinovat, el povestește cum a vrut să-și facă livingul casei ca un submarin. Ciudată pasiunea pentru ape a unuia care a adunat atâtea pământuri…

E clar, într-o flotă de submarine, casa lui Pandele ar fi fost submarinul-bagaboantă, la care celelalte submarine ar fi venit să dea banul și să mai uite de viața grea din război. Nuanțe de roșu și vișiniu, modele florale, lumină joasă, șemineu. Pe cine minți, Pandele, ăsta nu ar fi fost un submarin de luptă!

În submarin sunt două tablouri cu Gabriela Firea și Florentin Pandele. Unul e o fotografie în care cei doi au atitudinea prințesei Margareta și-a lui Duda. Dacă te apropii de el, miroase a impostură.

Celălalt tablou este o pictură, în ulei de măsline presat la rece, probabil. Nu cred că Pandele, la banii lui, își expune ochii la substanțe nocive, prelucrate industrial. Pictura îi arată pe Pandele și pe Firea într-o atitudine pe care o mai vezi pe coperțile romanelor de consum. O ea cu un umăr dezgolit și privirea răvășită de atâtea orgasme, atârnată de un el cu uitătură întărâtată…

După ce și-a prezentat casa, Pandele ne-a zis cât de credincios, cât de bisericos e el, cum îi tresaltă inima în așteptarea slujbei de duminică. Lângă el, doamna Pandele încuviința, parcă nelăsându-l pe Pandele să spună cum ar amenaja el biserica din Voluntari dacă ar fi a lui. De fapt, nu dacă ar fi a lui, căci n-a negat vreo clipă că nu ar fi.

Livingul-submarin al lui Pandele e plin de machete de corăbii. Că așa e pe submarin, după cum bine știți. Probabil pe corăbii sunt niște submarine și mai mici, unde un Pandele foarte mic trăiește fericit alături de-o Firea foarte-foarte mică.

Exit mobile version