De la creatorii lui Sherlock, în același format cu episoade de lungimea unui lungmetraj, tocmai a revenit pe micile ecrane Dracula, o piesă de teatru horror în trei acte care începe în 1897, în atmosfera îngrozitor-gotică a castelului de pe vîrf de stîncă al contelui transilvănean (seamănă un pic cu Branul, dar nu-i filmat acolo) și într-o congregație de călugărițe din Budapesta, continuă, în stil Zece negri mititei, pe vasul „Demeter” care-l aduce pe celebrul vampir la Londra și se termină odată cu Brexit-ul, sărind 123 de ani în timp, din epoca victoriană direct în prezentul în care Dracula, ca orice cetățean european, are drepturi, smartphone și cont de Facebook.
Ecranizarea asta nu-i vreo nouă adaptare a romanului lui Bram Stoker, abordată dintr-un unghi proaspăt față de, să zicem, versiunea lui Francis Ford Coppola, așa cum poate părea la prima vedere, ci aproape o cu totul altă poveste. Una în care s-au păstrat o parte dintre personaje, rescrisă și updatată însă cu glumițele, ironiile și apropourile unui discurs foarte modern. Dacă cu Sherlock formula asta a funcționat surprinzător de bine, aici se dovedește a fi o idee spectaculos de greșită. Realizezi asta scenă cu scenă, pe măsură ce nu mai recunoști nimic din original în dramoleta horror cu un Van Helsing feminin și un Dracula bisexual (?!), plictisit de superputerea aia din basmele românești cu tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, dramoletă din care aflăm că, ce să vezi, principiile de căpătîi ale vampirului (nu se uită în oglindă, nu intră unde nu-i invitat și se ferește de cruce, de lumina soarelui și de țăruș) sînt de fapt doar niște superstiții. Mai rămînea să ni se spună că nu suportă usturoiul pentru că îi provoacă arsuri pe esofag, de cînd s-a înecat cu sosul extrapicant de la fast-food.
Deși, după o bună parte a primului episod, părea că Dracula reînvie spiritul clasic al romanului (și, odată cu el, brand-ul nostru turistic național, pentru millennial-ii curioși să afle unde sînt Bistritz și castelul-labirint temniță a lui Jonathan Harker), cu stilul senzaționalist și complet absurd din ultimul episod l-a umplut definitiv de sînge, transformînd capodopera lui Stoker într-un Suge-o, Dracula! britanic, Dracula sucks, care s-a dus în cap, de la început la sfîrșit, minut cu minut, ca și cum ar fi fost supt treptat de toată vlaga, rațiunea și credibilitatea.
Dracula, 2020-?, horror cu colți de vampir în care Dracula e torturat modern, creat de Steven Moffat și Mark Gatiss după (niște paragrafe din) romanul omonim al lui Bram Stoker, difuzat original de BBC, disponibil pe Netflix.