Carmen: Klausică, mai avem dezinfectant d-ăla de am mers cu el de-acasă când te-a operat la umeraș? Mă doare o măsea și n-aș vrea să mă întorc de la primul dentist al țării cu vreun puiuț de hepatită.
Klaus: Mai avem juma’ de bidon.
Carmen: Păi, să mai facem rost, că nu mai suntem nici noi așa tineri și o să tot mergem la doctor.
Klaus: E inadmisibil ce se întâmplă în sistemul de sănătate, Carmenuș! Urmăresc cu atenție și preocupare situația și sunt foarte supărat pe nesimțiții ăștia care ne conduc și nu fac nimic.
Carmen: Păi, nu ne conduci tu, bimbiroi?
Klaus: Eu sunt președinte, nu sunt prim-ministru. Eu fac politică externă.
Carmen: Oi fi făcând tu politică externă, dar, din când în când, tre’ să-i pui la punct. Sigur, nu în chestiile care merg super-bine, cum ar fi învățământul, ci în alea strigătoare la cer. Cum ai făcut când ai dat de pereți public cu ăla de la Cultură, Alexandrescu sau cum îl cheamă.
Klaus: Clar tre’ să intervin, că doar n-o să-i las de capul lor. Auzi, da’ de ce nu mi-a plăcut mie de ăla de la Cultură?
Carmen: Cum de ce nu ți-a plăcut? Nu mai știi că l-a supărat pe domnu’ Caramitru și pe alți mari oameni de cultură?
Klaus: Aoleo, da, îmi amintesc. S-a trezit el să scoată la concurs posturi ocupate de zeci de ani de oameni super-competenți. Păi, dacă ești director de muzeu de 22 de ani, nu înseamnă nimic altceva decât că ești foarte competent.
Carmen: Categoric! Cum să-l necăjească el pe Caramitru, domnule, cum, cum?
Klaus: Da, aia mi-a pus și mie capac, chifteluța mea, că știam cât de mult ții la domnul Caramitru…
Carmen: Doamne, ce frumos mai cânta el „Bună seara, iubito, te-aștept ca și când numai dragostea noastră ar fi pe pământ”…
Klaus: „Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt, bună seara, iubito, te-aștept ca și când”. Auzi, da’ cu cine cânta, că am un lapsus?
Carmen: Cum cu cine cânta, măi? Cu Loredana.
Klaus: Așa, cu doamna Loredana. Poate nu ar fi rău s-o decorăm.
Carmen: Chiar te rog, mi-ai face o surpriză plăcută.
Klaus (își notează în agenduță): De decorat doamna Loredana.
Carmen: Trece-l și pe băiatul ăla care cântă „Uuup, uuup, eroina meaaaa”. Aaaa, și pe ăla cu „Mă ucide eaaa, mă ucide eaaaa”. Doamne, cât îmi place melodia asta! Mor după ea. Și trece-l și pe Iisus.
Klaus: Cum să-l trec pe Iisus?
Carmen: Păi, ce, nu poți să-l decorezi? Doar ești președinte. Dacă nu poți tu să-l decorezi pe Iisus, atunci cine? Vorbește cu consilierii, poate se poate. Tocmai a fost Paștele și toată lumea vorbește de el, e un moment bun să arătăm ce buni creștini suntem. Îmi iau și eu o rochie sobră pentru festivitate, poate îmi pun o pălărie de-aia uriașă, cu boruri largi…
Klaus: O să vorbesc, da’ ceva îmi spune că n-o să se poată. Dar s-ar putea să putem s-o decorăm pe mama dânsului, pe doamna Maia Morgenstern.
Carmen: A, da, ce frumos! Poate vine îmbrăcată ca o tragediană. Mă îmbrac și eu la fel și o să ne smulgem amândouă cerceii. De când visez să devin actriță!