Credeam că televiziunea e ceva demodat pentru adolescenți. Și chiar e, cu o excepție. Se numește Insula iubirii, emisiunea-fenomen de pe Antena 1, care umple terase. Se fac rezervări din timp, se organizează vizionări în grup. Fete și băieți își programează câteva ore de proastă calitate pe care le petrec împreună, seara, în weekend, pentru a urmări una dintre cele mai lobotomizante producții TV pe care le-am văzut vreodată.
Am asistat la o asemenea adunare într-o sâmbătă seara, alături de colegul A.C., pe Eminescu 33, locul nostru din cartier de băut bere și văzut meciuri. Doar faptul că ne știm cu proprietarul a făcut să ni se dea o masă mică, într-un colț. „Toată terasa e rezervată de ăștia cu Insula”, ne-a zis omul. La început am crezut că e o glumă, dar, uitându-ne în jur, am observat numai liceeni la mese mari, unite, cum vedeai pe vremuri când juca România la fotbal. Toate televizoarele erau date pe Insulă, cu sonor.
De fapt, Insula iubirii e un fel de meci. E Champions League-ul videochatului sentimental. Distribuția pare recrutată din două mari bazine genetice. Sala de fitness și cabinetul de operații estetice. Bărbații au aceleași bărbi, aceiași umeri, aceleași tatuaje și aceleași priviri de cetățeni care tocmai au uitat ce voiau să spună. Ele par făcute cu aceeași aplicație. Au modele identice de buze, gene, sprâncene, pomeți, implanturi, desene. Mă uitam și nu puteam să-i diferențiez, aveam aceeași senzație pe care o am când văd un grup de chinezi.
Dincolo de aspectul spectaculos de uniform, dialogurile și frământările din Insulă sunt devastatoare. Ai senzația că în producție sunt inserate fragmente dintr-un documentar în care antropologii anunță că au descoperit primele conversații purtate de specia umană la ieșirea din peșteră.
– Simt că nu mai simt ce simțeam.
– Adică?
– Nu știu, frate, e complicat.
– Da, te înțeleg.
Și toată terasa tace. Se mai oftează, se mai râde, se mai bârfește. La fiecare replică cineva „procesează”, „simte o conexiune”, „iese din zona de confort” sau află că trebuie „să se pună pe primul loc”.
Faptul că zeci de oameni tineri se strâng la un loc ca să vadă bombardieri și prințese cum se înșală îmi dă o stare de nesiguranță. Îmi e mai frică de băieții care vin la terasă să vadă dacă Giani îi umblă la trotinetă Vanesei în piscină decât de ăia care merg cu briceagul pe stradă.