Nostalgiile Mirunei Budişteanu* pentru desfătări cromatice monumentale pot fi citite în cheia unei scări crescătoare, cu picioarele înfipte în ape neîncepute şi cu vîrful în flăcări, gîdilînd eterul.
Dacă i-ai stivui virtual lucrările, sînt convins că dimensiunea simpatetică a scării ar concura înălţimea unei catedrale gotice: o abisală arcă cu stomah de leviatan sau chit, în care pluteşte ceva ca embrionul unui Iona ce îşi ispăşeşte penitenţa pe ape primordiale; un vas astral – clepsidră în mandorlă – mov, enigmatic, cu efluvii de ametist, Graal al căutării eterne în care se dau de-a huţa stimfalide înecate, simurgi plouaţi şi lebede înhămate la carul votiv al lui Thanatos, ce plutesc pe rîul tristeţii şi al lamentării; un Buddha de jad cu trupu-i înflorind hibiscuşi, cu picioarele în lotus pe o mandala în sepia şi cu gînduri ce-i părăsesc capul cu furişări de şarpe sinope-umbră arsă; azalee I, un alter ego al lui Dedal arzînd, şi azalee II, dublul lui Dedal, un pegas psihopomp meditînd la Cîmpiile Elizee sau Bellerophon îmblînzind chimera; un olocastru pe care se perpelesc maci în amurg şi un altar pe care se sleiesc brînduşe de toamnă; floare carnivoră automorfă ce alcătuieşte un dublu diptic, preţios, sofisticat, în tehnici mixte, cu prevalenţă pigmenţi minerali, pe multimedia vellum.
* Miruna Budişteanu, Galeria Goldart, Hotelul Athénée Palace Hilton.
nicio vizualizare
am incercat sa inteleg ….. dar ….. wow, clar, sunt ignorant 😐