Relația dintre Uniunea Europeană și autoritățile locale din România este, pare-se, tot mai asemănătore cu aceea dintre un dealer și un dependent de droguri, unde substanța interzisă este reprezentată de fondurile nerambursabile. Noi, în suferința noastră totală, cerem fără oprire, dar din ceva motive UE ne tot dă. Oare or fi europenii genul ăla de dealer care mai aruncă o pastilă amărâtului cu ochii bulbucați doar ca să se distreze atunci când vede cum se aruncă hapsân după ea? Având în vedere una dintre investițiile din Calafat, județul Dolj, așa pare să fie.
Această rubrică e dovada clară a faptului că UE finanțează chiar orice. Nu cred că a încercat nimeni, dar pare foarte posibil scenariul în care te duci, pe persoană fizică, și le ceri la ghișeu 200.000 de euro, îi primești și pleci. Pare posibil, pentru că standardul a fost coborât la Calafat, unde autoritățile locale au cerut și primit o finanțare de 300.000 de euro pentru realizarea unui heleșteu.
Execuția lucrării s-a derulat cât se poate de simplu: au venit banii și a venit o firmă care a luat apă, a turnat până s-a umplut o groapă săpată în pământ și toată lumea și-a văzut de treabă liniștită, fără ca cineva să bănuiască măcar fenomenul fascinant ce avea să urmeze: în chip cu totul spectaculos și într-un mod ce nu putea fi anticipat, apa turnată în groapă a intrat direct în pământ. Nu a privit înapoi, nici măcar câțiva stropi nu s-au mai întors. Ziua, în amiaza mare, apa s-a dus cu tot cu investiția de peste un sfert de miliard de euro. Acum sunt guri rele care spun că ar fi o eroare de proiectare, dar până la urmă pe cine să mai și crezi într-o astfel de lume sucită, în care pământul de sub tine te trădează și el, și îți ia bani munciți prin realizarea unui proiect care o singură lucrare presupunea: folosirea unei membrane pentru ca apa să nu plece pe undeva? Atâta doar că firma a considerat că nu e necesară. Până la urmă, era un pariu 50-50, să fim serioși.