Caţavencii

Suveranismul – un pod prea îndepărtat

Gordie Howe International Bridge este un pod care a costat cinci miliarde de dolari, construit pentru a rezista cel puțin o sută de ani. A fost gata să fie deschis traficului de autoturisme și camioane între SUA și Canada în acest an, din luna iunie, dar tăierea panglicii a fost anulată. Noul pod nu a fost deschis circulației deoarece Donald Trump nu a autorizat acest lucru, argumentând gestul prin neînțelegerile existente între administrația sa și guvernul canadian pe teme comerciale. Americanii s-au obișnuit cu acest gen de criză suveranistă a președintelui american și poate că lucrurile ar rămâne în acest context dacă nu vorbim și despre existența unui pod mai vechi peste râul Detroit, de la frontiera americano-canadiană, care leagă cele două maluri.

Vechiul pod este Ambassador Bridge, deschis circulației din 1930, un pod privat, mai aglomerat chiar decât Podul Prieteniei dintre Bulgaria și România, care taxează fiecare mașină ce trece frontiera și care – dacă s-ar fi deschis noul pod – ar fi pierdut o mare parte din câștiguri. Familia care deține podul și a donat un milion de dolari la MAGA pentru campania lui Donald Trump i-a făcut o vizită Secretarului Departamentului de Comerț, Howard Lutnick. Coincidență sau nu, în aceeași zi în care stăpânul podului s-a întâlnit cu Lutnick, acesta l-a sunat pe Donald Trump, iar inaugurarea podului nou a fost anulată. Ulterior, americanii au aflat de la președintele lor că nu va deschide acest pod nou, pentru că vecinii canadieni au arătat lipsă de respect și de recunoștință față de administrația americană. Iată cum un război comercial poate fi benefic pentru cei care îl pornesc, mai puțin pentru cetățeni, inclusiv pentru cei patrioți.

Visul oricărui suveranist, indiferent că-și adapă patriotismul din apele Potomacului sau din cele ale Dâmboviței, este să vopsească totul în culorile drapelului. Arhitectul Henry Bacon a gândit în 1920 un complex simbolic format din National Mall, Lincoln Memorial Reflecting Pool și Washington Monument în Washington D.C. Adică un obelisc și o clădire istorică între care există un bazin rectangular făcut să reflecte cerul albastru, precum albastrul din steagul american, tot complexul acesta fiind un spațiu public, deschis accesului oricărui cetățean. Bun, acum că știm, iată că Donald Trump nu a fost mulțumit de albastrul cerului reflectat de piscină pentru că nu era destul de american.

L-a deranjat în primul rând cenușiul granitului din care era făcut bazinul – alt simbol căutat de Bacon –, așa că a ordonat vopsirea pietrei cenușii în albastrul de pe steagul american, acela și nu altul. Și a mai fost ceva: Obama a instalat filtre speciale care să filtreze apa din bazin pentru a o menține cristalină – alt simbol –, iar Trump nu a acceptat asta, promițând că va curăța el bazinul și îl va vopsi patriotic într-o săptămână, cu doar un milion de dolari. Spus și făcut, numai că a durat trei luni și, după doar două săptămâni de la redeschiderea bazinului, apa s-a înverzit urât. Deja Administrația Americană cheltuise peste 15 milioane de dolari cu refacerea bazinului care reflectă cerul, din care 1,7 milioane de dolari s-au scurs pentru filtrarea apei prin încredințare directă către Greenwater Services din Ohio, deținută de un anume John Cafaro.

Nea Cafaro este vecin cu Trump la Mar-a-Lago și donator de verzișori în campania prezidențială a acestuia, dar asta, ca și faza cu podul privat de la granița cu Canada, este doar o coincidență. Grosul, de 14,7 milioane de dolari, a fost încasat pentru vopsirea bazinului în albastrul american, tot prin încredințare directă, de o altă companie – Atlantic Industrial Coatings din Virginia –, care a mai lucrat pentru Donald Trump pentru a repara piscina de la Trump National Golf Club, Sterling, Virginia. Dar asta este evident o coincidență, așa că mai bine ne concentrăm pe fenomenul fizic prin care albastrul este culoarea care absoarbe cel mai puternic radiația solară și supraîncălzește apa. Iar apa vine în Reflecting Pool din râul Potomac cu o groază de fosfați proveniți de la îngrășămintele din agricultură.

Apă caldă și îngrășăminte, iată mediul ideal pentru algele care au înflorit atât de tare, cu tot cu filtrele acelea de 1,7 milioane de dolari, încât au transformat apa din bazin într-o supă verde, care nu mai reflectă nimic, cam ca în bălțile noastre cu patron și caras. Evident că detractorii președintelui au început să facă atmosferă, așa că Donald Trump a ordonat Departamentului care se ocupă cu Parcurile Naționale să rezolve problema urgent. Asta a însemnat deversarea a sute de litri de peroxid de hidrogen în bazin pentru a ucide algele, numai că peroxidul de hidrogen a atacat proaspăta vopsea albastră cauciucată, care a început să se desprindă și să plutească prin bazin.

Au venit americanii și au făcut poze cu asta, pozele au devenit virale pe rețelele sociale și au preluat din zbor narativul că bazinul reflectă dezastrul lui Trump și nu cerul, un fiasco total și pe bani mulți. Cum e americanul curios, ca tot omul, a dat fuga să vadă și el caterinca, a încercat să ia o bucată de vopsea ca amintire, dar a constatat rapid că este arestat. Ca să nu o mai lungim, astăzi piscina care nu mai reflectă cerul este păzită de Garda Națională, cu mitraliere în mână și cagule negre pe față, de polițiști cu cătușe și de șerifi. Donald Trump acuză publicul leftist că a venit să taie cu cuțitele vopseaua și a turnat substanțe care au atacat-o, sabotând demersul său pur patriotic. Evident că această punere în scenă nu face parte din conceptul lui Bacon, dar vremurile sunt în schimbare și America nu mai este ce a fost.

La cea de-a 250-a aniversare a SUA, care a coincis cu aniversarea zilei de naștere a lui Donald Trump, Casa Albă, împreună cu UFC, au organizat un spectacol cu cafteală MMA care a costat 60 de milioane de dolari, bani plătiți de organizație și care vor fi recuperați parțial – 1,7 milioane din bilete, 7,7 milioane de la Paramount și restul de la sponsorii la fel de patrioți precum președintele american. Tot prin coincidență, miliardarul Larry Ellison, care deține Paramount, a donat 45 de milioane de dolari la campania lui Donald Trump din 2024. Alte 10 milioane de dolari au fost cheltuite de Administrația de la Washington pentru asigurarea securității evenimentului, iar repararea gazonului va costa Casa Albă peste un milion de dolari. Și, ca să vedeți că America nu este pe sărăcie, luptătorii au primit și ei bonusuri de peste un milion de dolari în criptomonede eliberate de compania World Liberty Financial, deținută de familia Trump, că are de unde.

Asta ca să înțelegem că suveranitatea costă, iar patriotismul nu ține de foame.

Exit mobile version