Luni s-a reunit Comitetul Director al USR. Mă așteptam ca măcar un membru mărunt și sfios să ridice (sau să excite, întru sculare) problema Premiului național “Mihai Eminescu”. Acolo ființează, ca cum ar veni, crema scriitorimii, conștiința ei publică. Dar ce să vezi? Nimic. Mucles. O tăcere asurzitoare, cum ar zice poeta Magda Cârneci. Nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le-a mirosit. Nu putea să zică unul mai sfios, cu juma’ de gură, „Domnu’ președinte, cum e cu premiu’ ăla?”. Și l-ar fi citat pe Creangă, cu „borta ceea”, a lui. Eu am pus cîteva întrebări corecte, nu am acuzat pe nimeni, am vrut niște răspunsuri clare. N-am jignit pe nimeni și nimeni nu mi-a răspuns. Prin urmare, consider că reprezentanții breslei au spus, fără să dășchiză gura: „Da, s-a votat telefonic, nu-s acte doveditoare, nu s-a respectat nici o procedură. Da, Mircea Martin nu a fost președintele juriului, juriul nu a știut nimic și, în general, ne doare în pix de ce spune lumea rea și invidioasă. In Niki we trust”.
Posibil, numai că, repet, avem de-a face cu bani publici, iar Primăria din Botoșani, cînd scoate bani din cont, trebuie s-o facă în baza unui proces-verbal. A existat măcar acest docoment, semnat măcar de majoritatea (învingătoare) a juriului, în cunoștință de cauză? Măcar a văzut careva actul buclucaș? Nimeni nu știe. Vorbind cu primarul, dl Ovidiu Portariuc, am aflat că mizilicul urmează să sosească. Cum? Prin mail, fax sau porumbel? Hm, abia acum merge la semnat, purtat de un porumbel călător. Din ce înțeleg, porumbelul ăsta are de alergat mult prin țară și, la cît braconaj e pe plaiurile natale, o să-i zboare penele. Dar ce conține procesul-verbal? Numele cîștigătorului? Păi, pentru asta nu era nevoie de atîta agitație. Îl știm toți. Îl puteam semna și eu, cu ochii închiși. De fapt, luni, membrii juriului au primit mail-ul izbăvitor, alcătuit pe genunchi iluștri, pe care l-au semnat. Ce conține el? Nimic altceva decît ce spuneam săptămîna trecută, că premiul s-a dat. Acum aflu că actele, adică bucătăria internă, se vor devoala în ediția următoare a României literare. Să sperăm că măcar un jurat va rupe lanțul de iubire.
În orice caz, mă bucur că România va avea un candidat la Nobel. Cum se spunea mai anțărț, nu încape nici o îndoială.