Articole ce conțin cuvântul cheie: Alexandru Ioan Cuza

Măria Sa Alexandru Ioan Cuza, flancat de un grup divers de patrioți, cuprinzînd și munteni, și moldoveni, pare să-și fi pierdut răbdarea. Uniforma îl strînge, gulerul îi rîcîie în ceafă, dosarul – cu șină, se-nțelege – i-a transpirat în mînă și coada, ticăloasa de coadă la care e nevoit să aștepte de cîteva ore, parcă nu s-a mișcat defel. Dar uite că soarta îi zîmbește. Drumul e liber Șansa e unică și Cuza, alături de întreg alaiul său, pășește hotărît […]

Acum pare aproape de la sine înțeles acest ghiont dat istoriei europene la 24 ianuarie 1859, dinspre Țările Române, cînd s-a făcut Unirea. Unire de care n-aveau chef marile puteri ce făceau cărare prin Moldova și prin Țara Românească ori de cîte ori li se năzărea sau aveau ceva de împărțit. Așa că ea s-a făcut printr-o licență, ca să nu-i zic păcălire a marilor puteri. În cele două țări a fost ales același domnitor, un ofițer nu prea cunoscut, […]

Ștefan cel Mare – Pentru o Moldovă demnă, care să nu fie o simplă colonie a Imperiului Otoman. – Promit o Justiție independentă. O să-i las în pace pe judecători și la ospețe o să tai fără să apelez la ei. – Mulți tineri nu au unde să stea, așa că mi-am propus să construiesc cît mai multe mănăstiri pentru ei. – La Vaslui o să fac un pod și mai înalt, unde o să-i batem pe turci și mai […]

Dragoș Vodă Într-o zi, Dragoș Vodă a plecat la vânătoare de bouri, împreună cu cățelușa lui, Molda, pe care o știa de când era mică. Și cum mergea Dragoș prin desișurile unei păduri, s-a întâlnit cu niște țărani de prin părțile locului, cărora le-a povestit, mândru nevoie mare, ce vrea să facă. – Adică ai ieșit să prinzi niște vaci? – Nu, nu. Bouri. – Adică doar boi? – Nu, vânez și masculi, și femele. – Adică vaci. Deci am […]

1821 – Domnul Tudor își trăiește din plin cariera de lider interlop regional, începută cu o mișcare de revoluție în Oltenia și terminată cu o mișcare de rotație a propriului cap în fîntîna în care fusese aruncat de prietenii săi, eteriștii. O soartă dreaptă pentru cineva care, odată ajuns la putere, insista să-și pună „Domnul” înaintea numelui, așa cum fac toți cocalarii pe Facebook. 1848 – Undeva la poalele Dealului Spirii, forțele de ordine românești încearcă să negocieze cu un […]

1711-1821. Epoca fanariotă. Loviturile de stat sînt date exclusiv la Constantinopol, iar loviturile de gîde îi vizează exclusiv pe parveniții greci din Fanar. Singura perioadă în care documentele cancelariilor domnești au ca notă de subsol: „Nici un domnitor român nu a fost rănit în obținerea acestui firman”. 1821. Tudor Vladimirescu devine stăpînul Bucureștiului. Mai mulți panduri zeloși declară că au găsit droguri, armament, muniție și mașină de scris automată în sediul unui partid istoric care mai avea 105 ani pînă […]

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născut într-o veche familie de boieri moldoveni care au răzbătut din veacuri strecurîndu-se printre țepe și decapitări, croindu-și drum cu averea sub braț pe sub nasul bănuitor al domnilor Sucevei și orientîndu-se după arta trădării așa cum se orientează marinarii după Steaua Polară. În 1833, cînd a văzut lumina zilei Dimitrie Alexandru, Sturdzuleștii depășiseră etapa sîngeroasă a destinului lor și intrau în zona prosperității liniștite, cînd nimeni nu mai era silit să sară noaptea din pat, […]

În februarie 1866, tînărul căpitan de dragoni mic de înălțime, disciplinat și punctual ca o pendulă, căruia destinul îi pusese la păstrare tronul României, nu avea nici o bănuială. Istoriei nici nu-i trecea prin cap să-l bage în seamă pe Karl, iar el trăia cu pasiune, într-o cazarmă prusacă, monotonia asfixiantă a pasului de defilare. La 2.000 de kilometri de poligoanele lui de tir, România agoniza într-o criză de legitimitate politică. Locotenența domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și […]

Istoria i-a selectat mereu pe bărboși, pe nebuni, pe cei puși să facă tărăboi, pe oamenii care, cu vorba, cu fapta sau cu înfățișarea, au stîrnit în ochiul știutorilor de carte un licăr de interes. Agitații, pitoreștii, cei care au produs zgomot prin frecare cu epoca lor s-au bucurat de glorie postumă. Ceilalți – oamenii cu simțul ridicolului – au îngroșat paginile unei istorii nescrise și uitate pînă și de rude. Vasile Boerescu a avut timiditatea țăranilor din Cîmpia Dunării, […]

Printre eroii zgomotoși ai epocii pașoptiste stă pitit un om modest și la locul lui, o figură timidă, dar profund folositoare veacului al XIX-lea. Ion Ionescu de la Brad a fost un agronom de treabă, care, dacă nu era contemporan cu atîta zbucium național, ar fi trăit și ar fi murit cu sîrguința cuminte a băieților buni. S-a născut în 1818, undeva în Moldova, într-o atmosferă de tristețe primitivă, glazurată cu noroaie și scaieți, căreia lumea îi zicea, luînd în […]

Costache Negruzzi s-a născut, a trăit și a murit înconjurat de pașoptiști. Avea pașoptiști rude, avea pașoptiști prieteni, avea pașoptiști dușmani. Era atîta pașoptism în aerul pe care îl respira, încît a simțit nevoia ca el, personal, să nu contribuie cu nimic la revoluție. I-a lăsat pe ceilalți să facă tot, văzînd că adaosul lui ar fi inutil. Asta i-a pus la dispoziție o libertate totală și un timp liber nelimitat. Costache s-a născut în 1808, undeva pe malul Prutului, […]

Marele Kogălniceanu n-a depășit niciodată, chiar urcat pe tocuri, înălțimea unui băiat de prăvălie, iar chipul său de satir obișnuia să-i bage în sperieți pe martori. Urîțenia extremă, pe care istoricul, publicistul, deputatul și ministrul încerca s-o mai astupe cu barbișonul și cu ochelarii, era, însă, sursa unui farmec țipător. Piticul cu aer monstruos strălucea în saloane, era idolatrizat de protipendadă și făcea damele să cadă pe spate. În paralel cu teribila sa operă politică, literară și gazetărească, Kogălniceanu desfășura […]

Începînd cu vîrsta de 15 ani, Mihail Kogălniceanu începe să producă idei, proze, traduceri, materiale tipografice, să scrie istorie, să facă publicistică, să desfășoare, adică, acele activități pe care, în secolul nostru, le desfășoară adulții. Această precocitate era destul de răspîndită la începutul veacului al XIX-lea, fiindcă lipsa antibioticelor genera o mare grabă de a trăi. Oamenii de rînd aveau cîțiva ani la dispoziție pînă să dea peste ei o pneumonie sau un tetanos, așa că încercau să-și îndese cît […]

Pe la 1560, rîul Cogîlnic șerpuia liniștit printre dealurile Moldovei, adăpînd bourii și lăsîndu-se traversat cînd de hoardele de tătari, cînd de sătenii care fugeau înaintea lor. Aproape două secole, în apele lui s-au oglindit ciobani și țărăncuțe, fără să știe că, din împreunarea lor, va crește neamul Cogîlnicenilor. Oameni iuți la mînie și mult mai iuți cînd se mîniau alții pe ei, Cogîlnicenii și-au durat avuția cu paloșul și superioritatea numerică, reușind, în mai toate bătăliile de pradă, să-i […]

Alexandru Ioan Cuza a fost mare nu doar pentru că așa i-au șoptit la ureche nevestele negustorilor din Galați. Faptele lui ca domn al României au întrecut cu mult așteptările elitei care l-a instalat și care urma să-și facă mendrele cu el. Nimeni nu și-a imaginat că, din hăndrălăul depravat, făcut colonel de soțul amantei sale și pus pîrcălab ca să aibă din ce pierde la cărți, va țîșni verva politică a unui șef de stat modern, ambițios, inteligent și […]

Maria Obrenovici era răpitoare. Seară de seară, îl răpea pe Cuza din mijlocul istoriei modeste a românilor, îl tîra sub plăpumile ei grele din strada Biserica Amzei și-l făcea să-și dorească unirea. Rar a văzut tîrgul Bucureștilor o făptură mai voluptuoasă. Cu părul negru, ochii albaștri, pielea albă ca zăpada și sufletul negru ca al mamei vitrege, Maria Obrenovici părea o zeiță a vînătorii despletită și ușor băută, care s-a rătăcit, în furou, într-un dormitor cu soldați. Libidoul ei făcuse […]

Amorez năvalnic, jucător pătimaș de cărți, băutor și fumător de nivel balcanic, dar mai ales proprietarul unei datorii personale din care s-ar fi putut pietrui întreaga Moldovă, tînărul Cuza se căsătorește în 1844 cu Elena Rosetti, fata postelnicului Iordache. Între calitățile de care te puteai îndrăgosti, Elena avea o zestre frumușică, cu care Alexandru plănuia să-și extindă activitățile nocturne. Elena era tristă, uscată, stearpă, mică de statură și, cu toate astea, soțul ei o saluta întotdeauna, dimineața, cînd revenea acasă […]

În 1837, Alexandru Ioan Cuza avea 17 ani, gradul de cadet în armată și părul blond. Mustăcioara lui rară, de culoarea puiului de găină, îi asigura acel aer de ciobănaș cu pene care lăsa lat cuconetul din Galați. Pictorul Carol Popp de Szathmari, care i-a făcut mai tîrziu portretul oficial, a preferat să-l ofere posterității cu părul șaten, așa încît, înainte de ședințele de pictură, artistul lucra cu pensula direct pe model, cănindu-l pe gustul epocii. Cuza a stat la […]

Alexandru Ioan Cuza s-a născut într-o mare familie de mici boieri moldoveni, una din acele comunități rurale veșnic roșii în obraji, care dădeau podgorenilor, an de an, motive solide să-și îngrijească viile. La 1820 se trăia bine în zona Bîrladului, unde agricultura se lăsa întrepătrunsă de roadele pădurii, turcii mîncau sărmăluțe din carne de porc, tătarii beau vișinată și toată suflarea, de la răzeș la domn, se trăgea olecuță la somn la orele amiezii. Cît a fost mic, Alexandru s-a […]