Articole ce conțin cuvântul cheie: Andrei Pleșu

Cele două materiale de la începutul lui 1996 despre palestinienii antrenați în România de către armată, Ministerul de Interne și SRI au făcut ceva vâlvă. Nici Guvernul, nici MAI, SRI sau SIE nu au răspuns solicitărilor noastre și nu au transmis nici o poziție oficială. Președinția României cu atât mai puțin. De confirmări nu era nevoie, pentru că documentele, din cale-afară de autentice, erau clare. Fotografiile, de asemeni. Important, pentru mine, a fost că nimeni nu a negat informațiile pe […]

Cea mai citită și mai citată dintre cărțile Adrianei Săftoiu e Cronică de Cotroceni, volumul de amintiri în care fosta consilieră și purtătoare de cuvînt a lui Traian Băsescu își povestește experiențele de la palatul prezidențial. Cea mai profundă și omenește mai interesantă e recent apăruta Simfonia semnelor, o relatare despre surzi făcută cu o înțelegere și cu o indignare cît se poate de autentice. Adriana Săftoiu e singurul parlamentar de la noi care a demisionat dintre aleșii patriei din […]

Acum vreun an și ceva, doi, Andrei Pleșu și-a anunțat retragerea din spațiul public, rămânând cu creionul în funcțiune doar la ghișeul de la Dilema veche. S-a retras scârbit, în dezacord cu o lume pe care nu o mai înțelegea și nici nu considera că efortul ar merita. O vreme, Pleșu a abandonat politica și moravurile sale, i-a lăsat pe ăia cu ale lor, el a rămas cu ale lui, un veteran de pe frontul intelectualilor lui Băsescu, purtând azi […]

Andrei Pleșu s-a retras din viața publică de ceva vreme. Era sătul. Nu, n-o zic sarcastic. Din când în când, Internetul mai defulează ici-colo câte un video cu epoca de glorie a anticomunistului nostru. E plastic, înțeapă cu candoare, pălmuiește elegant și cam atât. În rest, trage după el ca pe un cadavru amenințarea comunismului. Un fel de jucărie pentru oameni bătrâni. Periodic, mai scoate câte o carte alături de amicul Liiceanu și morfolesc câteva idei aproximative, aleg niște formulări […]

Andrei Pleșu, care nu e o persoană prăpăstioasă, scrie în ediția online a Dilemei vechi că revista și-ar putea înceta apariția. Din lipsă de fonduri și, dacă am priceput bine, din cauză că Adevărul Holding ar dori să renunțe la editarea ei din același motiv, al lipsei de bani. N-aș zice că de vină e numai pandemia care a dat peste cap viața noastră zilnică, cu mecanismele ei sociale, și funcționarea roților și rotițelor din cele mai multe industrii autohtone […]

A murit și Dilema veche, trupul ei, cum se face, e păstrat pe mai departe în borcanul online-ului. E purtată spre istorie de corul de bocitoare elitiste, cu miile, bocitoare care însă au un mare defect: nu cumpără reviste, nu-și fac abonamente și, în general, nici nu prea citesc presă pe care să dea bani. Ele bocesc valorile și cam atât. Niște bocitoare ca un fel de alarmă care nu e conectatăla nimic. Ar fi nedrept să vorbim azi de […]

După textul devastator despre “Despacito”, intelectualul public a prins gustul recenziilor muzicale. Mai jos urmează cronica lui Andrei Pleșu la Șatra B.E.N.Z. pe care Andrei Pleșu încă n-a apucat să o scrie.  O săptămînă a trecut, iar cititorii mei au avut timp să reacționeze – mai domol, mai persiflator sau oricum au dorit dînșii – la articolul meu despre „Despacito”. Am aflat, pe această cale, că sînt un „boșorog”, un „chercelit ordinar” (sic), ba chiar o „lepădătură” pentru simpla crimă, […]

Gheorghe Hagi (legendă a fotbalului): Boxul e ca viața: mai așa-așa pierzi, mai așa-așa cîștigi, important e să dai gol, că altfel rîde lumea de tine. Pierzi un meci, ce pierzi? Nimic! Pierzi un degetul mic de la mîna stîngă, dar dacă pierzi războiul, pierzi totul, adică 30 și ceva de degete în total! Mircea Badea (fan al sporturilor de contact): Prietene, ăsta n-a fost meci de box, să se bată cu Băsescu, să se bată cu binomul, să se […]

Vrei să scrii și tu texte virale despre “Despacito”? Vrei să te considere oamenii de pe Facebook un tip de bun-simț? Vrei să îți scrie gagicile comentarii la postări crezând că le poți îmbolnăvi de înțelepciune? Nimic mai simplu, urmează următoarele reguli: 1) Trebuie să fii un om plângăcios. E esențial să jelești cu voce egală, civilizat, ștergându-ți lacrimile cu papionul, la căpătâiul Valorilor. Umilința e aroganța ta. Dă-te lovit, învins de timpurile astea, faultat de contemporaneitate. Ești inactual, ești […]

Gabriel Liiceanu e un fel de Angela Similea a intelectualilor – a avut niște hituri cândva, însă i-a trecut vremea. Doar că, spre deosebire de Angela Similea, Liiceanu continuă să cânte. Și o face pe niște texte foarte-foarte tâmpite. Liiceanu aduce în discuție “Fenomenul Pitești” pentru a vorbi de oamenii fără dinți pe care i-a văzut protestând în fața Palatului Cotroceni. Da, România eo țară desfigurată de proasta administrare – aici intrând politici economice dezastruoase, corupția, o dezastruoasă repartiție a […]

Dacă ideile n-ar avea nevoie de cuvinte pentru a fi împărtășite și dacă ideile n-ar trebui împărtășite pentru a folosi și altcuiva decât născătorului lor, probabil că mulți ar putea trece în ochii semenilor drept mari gânditori. Și-ar molfăi prețioasele idei în interior, le-ar rafina până la forme frizând perfecțiunea și te-ai prinde că au o mare idee doar văzându-le strălucirea din ochi. Se pare că prin India și prin depărtările Asiei ar exista astfel de personaje care, oricât de […]

Elita lovește din nou. Andrei Pleșu, în lenea lui volubilă, prin punerile în scenă ludice, a trecut mereu drept un tip mai simpatic decât Gabriel Liiceanu în chestiunile politice sau în sentențele despre societatea românească. Liiceanu are o ferocitate care-l face fals, e cătrănit mai mult de poză și de conjunctură, o mestecă și el cu democrația, cu piața liberă, să fie libertate, că libertatea e bună, și, înainte de toate, dragi copii, mare atenție la comuniști! E ridicol când […]

Nu sînt lămurit cum stau lucrurile cu polemica dintre Andrei Pleșu și Dan Puric. Unii spun că ar fi fost, alții susțin că ar fi o treabă reîncălzită, în criza de subiecte de la sfîrșit de an. Dar, imaginați-vă, un duel între cei doi e ca o dispută publică între un retor și un filosof din alte vremuri. Cînd Dan Puric prestează la vreo televiziune în rol de guru al românismului, schimb canalul. Ca actor, omul mi-e simpatic. Dacă își […]

De obicei, Octavian Paler nu rîdea decît la glumele pe care le făcea el, în rest zîmbea, așa, din politețe. Cînd se ducea la televizor era serios, de cele mai multe ori încruntat. Dacă i se însenina fața, asta însemna că ar fi zîmbit, dar îl împiedica gravitatea situației. Deși părea imperturbabil, se ținea după el teama că nu și-ar găsi cuvintele, cum li se întîmpla altora, care își pierdeau frazele pe drum. Pentru bătrînul ardelean, perspectiva unei bîlbe sau […]

Andrei Pleșu a ajuns la concluzia că singura metodă de a-i face pe plagiatori să renunțe la doctoratele pe care le-au căpătat hoțește ar fi ca doctorii onești să-și suspende titlurile. Nu știu cît de aplicabilă e propunerea asta, pe care unii doctori o cred simbolică, iar alții metaforică. Atunci cînd Ponta a vrut să-și dea titlul înapoi, ca să scape de tinicheaua plagiatului, niște cunoscători ai regulamentelor doctorale au explicat că un asemenea titlu nu se înapoiază, ci se […]

Festivalul Dilema Veche e, de niște ani buni, cel mai mișto lucru ce i se întîmplă orășelului Alba Iulia în materie de cultură, iar anul acesta a fost un adevărat spectacol, chiar dacă pe ici, pe colo, a mai suferit la organizare. Cele mai nerezonabile lucuri din lume devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oamenilor, e o chestie zisă de Pascal, de la care au pornit cei trei gînditori, au explicat dezbătut și divagat în fața a vreo 6-700 […]

Toată lumea s-a spălat pe cap de caniculă cu povestea lui Andrei Pleșu, relatată de Petronela Rotar. Ce răcoreală strălucită! Ce deliciu! Au sucit-o pe toate părțile, au dat cu ea de pămînt, au căutat-o-n chiloți. Nimic mai distractiv, mai ales dacă punem la socoteală faptul că dl Pleșu are dușmani inconturnabili și admiratori indelebili. Povestea cred că o știți: cică eroul nostru ar fi dat afară, cu un telefon, o librăreasă care nu l-a recunoscut. Clou-ul poveștii era telefonul […]

O poveste cu Pleșu m-a distrat săptămîna trecută. O tipă a scris că o cunoștință a ei a fost dată afară de la o librărie pentru că nu l-a recunoscut pe Pleșu, să-i facă discount, și ăsta a sunat la gașca lui de intelectuali bazați să o lucreze pe aia. Niște proști din presă au preluat povestea fără să o verifice și Pleșu s-a grăbit să explice că totul a fost o fabulație, ca să-și apere imaginea lezată. Nu, nu […]