Articole ce conțin cuvântul cheie: Carol I

Cîntecul redutei – Ostași, astăzi vom ataca Rahova! – Șefu’, și crezi matale că asta e o idee bună? – Și de ce nu? – Să nu se interpreteze… Adică, oricum ai da-o, e cam rasistă, frate. Degeaba o scalzi cu „pînă la Sebastian e chiar OK“, toată lumea știe cine stă în Rahova. – Stați, băi… – Să nu mai zic că, la ce tradiție militară avem, toți generalii o să copieze unii de la alții și sigur ajungem din […]

Gata, se hotărîse! Să fie război. Trecem munții și-i eliberăm pe frații noștri din Transilvania, să aibă cine ne spune în scîrbă „mitici“ în românește, că în maghiară le-o fi greu, sărăcuții. Cum victoria nu putea fi decît la un pas distanță, așa cum e întotdeauna pentru găgăuți, nimeni nu înțelegea de ce Majestatea Sa ezită. –Sire, n-aveți nici o teamă, pocni din călcîie generalul burtos și teribil de mustăcios, ostașii noștri vor ști să moară! –Tocmai de asta mă […]

Consiliu de Coroană. Mare. Serios. Așezat în fruntea unei mese care umilește orice mobilă la care a stat vreodată Putin – să înțeleagă toată lumea că statul român va fi întotdeauna net superior celui rus –, regele Carol privește nemulțumit. Boierii nu-l mai ascultă. Vor să facă război. Bine, asta n-ar fi o problemă, că el e oricum neamț, și ce altceva poți să faci ca neamț pînă cînd inventează ăștia campionate mondiale la fotbal? Să bei bere pînă ajungi […]

Gata, se terminase. Otomanii își recunoșteau înfrîngerea: Osman-pașa îi predase sabia colonelului Cerchez, urmînd ca rușilor să le predea  ceasul și paltonul. În aer, mirosul înțepător de praf de pușcă părea să fie alungat de o adiere de libertate. În Comandamentul său General, principele Carol e mulțumit. În ciuda eforturilor prodigioase ale unora dintre generalii săi, îi mai rămăseseră destui plugari și pentru însămînțările de toamnă, și pentru împușcăturile din 1907. Dar iată că a sosit Herr Kogălniceanu cu vești proaspete din […]

Consiliu de Coroană. Un singur punct de ordinea de zi: facem război cu turcii sau nu? Discuțiile sînt aprinse, pentru că ambele tabere au argumente solide, concludente și, mai ales, ancorate în realitățile țării. De exemplu, tabăra anticonflict susține că nu putem porni un război care nu ne dă posibilitatea să ne ardem singuri holdele și să ne otrăvim fîntînile. „Ăștia trebuie să fie liberalii“, gîndi principele Carol, „că ei erau cu prin noi înșine!“. Între timp, tabăra proconflict susține că […]

Și iată că începuse: sub comanda principelui Carol, România se pregătea să atace Turcia în Bulgaria. Formulare care ținea de situația politică extrem de complexă și nicidecum de faptul că generalii români erau tămîie la geografie. Dorobanț Tours lansase o mărinimoasă ofertă: masă, cazare, transport și ținută lejeră, toate asigurate. Pereții și gardurile erau tapetate cu afișe în care Românii semidezbrăcate își invitau cetățenii să profite de ultima șansă de-a se bucura SIMULTAN de ultra-all-inclusive bulgăresc și turcesc. Ziarele lansau […]

Principele Carol se plimbă gînditor prin sala tronului. E singur, ceea ce pentru un prinț german înseamnă deja o atmosferă destul de aglomerată. Dar iată că intră grăbit în sală ministrul său de Externe, Herr Kogălniceanu. „Nenorociții ăștia de români“, gîndi cu ciudă suveranul. „De muncă nu s-ar apuca, dar de la glume proaste nu poți să-i opreșți. Poftim pe cine mi-au pus ministru, un individ cu nume imposibil! Auzi dumneata, Kogăl-cum-Teufel-se-spune! Nu putea și el să aibă un nume simplu și ușor de […]

Ca să pună capăt crizei economice, Carol I i-a adus la putere pe liberali în 1901. Noul guvern îl avea în frunte pe Dimitrie Sturdza, care încă nu înnebunise și nu ajunsese să-și distreze miniștrii lătrînd și umblînd în patru labe prin sala de consiliu. Sturdza a luat măsuri dure, a dat afară bugetari, a tăiat salarii, a tăiat pensii, a oprit lucrări de infrastructură. Pe scurt, a strîns cureaua la ultima gaură, așa încît, la sfîrșitul anului 1902, România […]

1821 – Domnul Tudor își trăiește din plin cariera de lider interlop regional, începută cu o mișcare de revoluție în Oltenia și terminată cu o mișcare de rotație a propriului cap în fîntîna în care fusese aruncat de prietenii săi, eteriștii. O soartă dreaptă pentru cineva care, odată ajuns la putere, insista să-și pună „Domnul” înaintea numelui, așa cum fac toți cocalarii pe Facebook. 1848 – Undeva la poalele Dealului Spirii, forțele de ordine românești încearcă să negocieze cu un […]

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născut într-o veche familie de boieri moldoveni care au răzbătut din veacuri strecurîndu-se printre țepe și decapitări, croindu-și drum cu averea sub braț pe sub nasul bănuitor al domnilor Sucevei și orientîndu-se după arta trădării așa cum se orientează marinarii după Steaua Polară. În 1833, cînd a văzut lumina zilei Dimitrie Alexandru, Sturdzuleștii depășiseră etapa sîngeroasă a destinului lor și intrau în zona prosperității liniștite, cînd nimeni nu mai era silit să sară noaptea din pat, […]

La numai 140 de kilometri și două zile de mers cu mașina (dus-întors) de București se află un alt București, ceva mai mic, atunci când e populat. Este orașul pentru care cei mai pricepuți la transporturi dintre bucureșteni cer imperios autostradă până la Brașov. Este orașul care dă pe-afară din când în când, mai ales iarna și de sărbătorile legale. Este orașul în care din octombrie nu prea mai găsești locuri de cazare pentru petrecerile de revelion. E orașul care […]

Pe 27 septembrie 1914, cu un oftat pe care istoria l-a luat drept horcăit, Carol I a trecut în legendă. A lăsat în urmă un corp micșorat de boală și de griji, o privire sticloasă în care unii au căutat chipul asasinului și un stat întărit, cu armată, drum de fier și parlament. Întreaga țară a răsuflat ușurată cu acea frivolitale din care popoarele primitive din est și-au făcut un blazon, fiindcă acum se putea înfăptui trădarea militară, adică ruperea […]

Numele complet al copilului cu urechi clăpăuge care îi va urma la tron lui Carol I era, pe la 1870, Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen. Părinții lui erau două blocuri de piatră, reci și posace, pe care se plictisea, de secole, blazonul cu cerbi și ogari al casei Hohenzollern. Ferdinand a fost al doilea din cei trei frați, cel mai timid și mai incapabil să refuze tronul României, pe care a și căzut, pînă la urmă, măgăreața. Tăcut, […]

În iunie 1914, cînd Gavrilo Princip deschidea, cu un foc de pistol, aorta arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei și calea spre Marele Război, regele Carol I al României gîfîia, tot mai ostenit, la capătul celor 48 de ani de domnie. Bătrînul prusac se plimba îngîndurat prin sălile Peleșului, apăsat de povara războiului care plutea în aer. În condiții normale, apropierea salvelor de artilerie și atacurilor la baionetă l-ar fi binedispus, mai ales că, de astă dată, era o încleștare generală […]

În 1906, în luna mai, ulițele centrale și mahalalele Bucureștiului tresăltau de lume. Carol I, regele României, era sărbătorit pentru cei 40 de ani petrecuți pe tron în inima unui teritoriu sălbatic, locuit de tribul îndărătnic, palavragiu și leneș de gintă latină. Erau motive de băut. Statul român urcase în ochii Europei. Un acord secret, semnat cu Germania și Austro-Ungaria, făcea din România aliatul militar al Puterilor Centrale. Afacerea Strousberg lăsase în urmă o gaură financiară adîncă, dar și o […]

Pentru ca regatul să fie regat era nevoie, pe lîngă rege și regină, de o dinastie. Tînărul căpitan de dragoni a luat a această misiune în serios și, cu regulamentul de succesiune într-o mînă și cu lumînarea în cealaltă, s-a lansat într-o serie de atacuri nocturne asupra acestei chestiuni. Dar fiica lui, Maria, a murit la 4 ani de scarlatină, iar cuplul dinastic n-a mai putut produce prinți. Așa a apărut în cadru Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol. […]

La 9 septembrie 1878, cînd văduvele gospodarilor împușcați la Plevna încă nu pricepeau care e diferența între independență și parastas, Consiliul de Miniștri al României a hotărît ca domnitorului Carol să i se spună „Alteță Regală”. Era un mic rebranding de situație, făcut cu speranța că nu bate la ochi, un facelift discret care avea ca scop o poziționare mai bună în conversațiile diplomatice. Prusia, cu toată rudenia ei, l-a lăsat pe Carol să aștepte cu cei zece mii de […]

Pentru independența României au murit, în războiul ruso-turc din 1877-1878, zece mii de tineri țărani. Erau mai toți flăcăi gospodari, oameni simpli și buni la suflet, cărora nu le-ar fi trecut prin cap ideea de sacrificiu dacă n-ar fi existat acolo gaura unui glonț. Eroii au căzut la Grivița, la Plevna, la Rahova și la Smîrdan, în timp ce eroismul a căzut, aproape în întregime, în sarcina lui Vasile Alecsandri. Dorobanții au ajuns legendă, sergenții au adoptat mersul șchiopătat și […]

Carol a pîndit războiul cu turcii zece ani. Ca fost căpitan de dragoni, murea de dorul salvelor de tun și al șarjelor călare, dar condiția de domn într-o țară plină de praf și de gîște îi oferea doar lupte civile, doar bătălii politice cu tribul înapoiat care-l aclamase la început și care, zi de zi, între 1866 și 1877, îl voia izgonit. Cînd tunurile de la Calafat au pus primele ghiulele pe acoperișurile din Vidin, Carol a simțit că, în […]

În 1875, butoiul cu pulbere al Europei avea fitilul uscat. Peste Balcani adia briza violenței. Războiul plutea în aer printre vrăbii, muște și înjurăturile popoarelor asuprite. Imperiul Otoman dormea epuizat, așa cum dorm bețivii la soare, transpirați și sforăind cu gura căscată. Uriașul cu picioare de lut gîfîia după patru secole de masacre, incendii, violuri, pastramă și sarailii. Bosnia și Herțegovina s-au răsculat. În anul următor s-au ridicat bulgarii. Oriunde zăreai un fes turcesc la sud de Dunăre, îl zăreai […]