Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cațavencu fusese o publicație simpatică, dar fără vreun impact deosebit. Cumva, se pierdea pe tarabe. Avea, constructiv, o doză de neseriozitate. Nu pot să explic nici de ce și nici cum se întâmpla asta, dar cert e că puțină lume lua revista în serios. Poate că nici n-avea de ce, pentru că, în mod cert, nu ne găsiserăm identitatea. Academia Cațavencu însemna, cu siguranță, trecerea într-o fază nouă, intrarea într-o altă ligă. Revista avea o structură, în sfârșit, mai multe […]

Rămăsesem în 1991. Un an plin, din multe puncte de vedere, și un an prost, din multe alte puncte de vedere. Mai spre sfârșit a devenit un an memorabil pentru presa din România, dar mai avem până acolo. Eram deja elev în clasa a X-a și ar fi trebuit să mă pregătesc pentru treapta a doua. Ar fi trebuit. Eram ultima generație care dădea acel examen și, cumva, credeam că o să fie o formalitate. Mai ales că eu decisesem, […]

• După ce am primit și primii bani pentru un text publicat în Cațavencu, bani pe care, parțial, i-am transformat în țigări, am început să merg des în redacția de la Curtea Veche și să-i cunosc, încet-încet, pe toți cei care urmau să formeze, peste vreun an, redacția Academiei Cațavencu. Cumva, pentru că deja se formase nucleul viitoarei reviste, deși erau mereu mulți oameni pe care noiembrie 1991 nu i-a mai prins în redacție. Mulți au scris în perioada aceea […]

Spre sfârșitul verii, începutul toamnei lui 1990 am ajuns și la etajul redacției de lângă Curtea Veche. Era ușor de găsit, pe vremea aia: era clădirea în fața căreia nu era parcat Ferrari-ul lui Mihaiu, pentru că n-avea nici atunci și nu are nici azi o mașină din asta. Dar ceva automobil apropiat de un Ferrari exista, totuși, în redacție: Oltcit-ul roșu al lui Mircea Toma. O mașină de legendă, la care, dacă-mi voi aminti, voi mai reveni. În ziua […]

După prima incursiune în redacția Cațavencu am reușit să citesc, în cele din urmă, revista. Ba chiar vreo câteva numere deodată. Le primisem înainte să plec. Mi-a fost mai ușor, în felul ăsta, să scriu ceva. Până la urmă, nimerisem bine. Deși se tipăreau peste 1.000 de titluri de presă în zilele alea, niciunul nu era ca revista asta. Era ceva acolo, aparte. Deja toți cei care scriau în presă se întreceau în analize cât mai lungi și cât mai […]

Ortacul Liber n-a fost un succes de tarabe. Se tipăreau, în 1990, peste 1.000 de titluri în toată țara și toate aveau tiraje serioase. Nu concuram cu nici unul dintre titlurile astea și nici nu-mi propusesem. Eram un puști de 15 ani care termina clasa a IX-a și care scria prostioare pe o mașină de scris din 1938. Asta nu mă împiedica să mă cred un Mihai Cârciog în devenire. În definitiv, aveam ziarul meu, în care scriam ce voiam […]

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint