Articole ce conțin cuvântul cheie: Nicolae Ceaușescu

Drag jurnal și pretin, mă bucur să aflu că săptămîna viitoare începe școala. Nu putem, jurnalule, să lăsăm copiii patriei să rămînă niște ignoranți de capul lor. E nevoie de un efort organizat ca să-i transformi în 70% analfabeți funcționali. Taci, jurnalule, nu începe și tu cu „e analfabeți funcțional, fără i!“. Știu eu ce spun! Pe vremea mea se făcea carte. Apropo, jurnalule, mă bucur și mai mult că acum începe pe 9 septembrie, nu pe 15. Nu e […]

Jurnalule, azi am fost în vizită la un băiat numit Kim. Mie îmi place foarte mult de el, și asta nu neapărat din cauză că propaganda imperialistă îl prezintă drept copilul ciudat al Asiei și eu am o propensiune de a fi mama răniților. Nu, jurnalule, ție pot să-ți spun sincer: mie îmi place de el pentru că e mai mic ca mine de înălțime. Știu, nu mă înțelegi. Dar crede-mă, cînd ești un pitic oribil, chestia asta contează foarte […]

Ceaușescu chiar a avut lingăi de elită: poeți, actori, scriitori, pictori, savanți și academicieni, ca să nu mai punem la socoteală slugile de partid și de stat, securiștii și lacheii din anturajul oficial. Dar nici unul dintre ei n-a reușit să se ridice mai sus de glezna campionului absolut la pupincurism, Camil Roguski, zis și „Arhitectul lui Ceaușescu“. Roguski s-a născut în 1925 la București, într-o familie înstărită. Tatăl său era arhitect și se lupta cu edificii clădite din chirpici […]

În octombrie curent, revista România literară a împlinit 55 de ani. Cu ocazia asta, actualul ei director, Nicolae Manolescu, a publicat editorialul „O fortăreață (aproape) inexpugnabilă“. În același număr a apărut și o anchetă: „Ce înseamnă România literară pentru literatura română și pentru dumneavoastră, personal“. Au răspuns 55 de scriitori, de toate vîrstele. Unii, foarte cunoscuți, alții, nu prea, iar cîțiva știuți numai de aparținătorii lor. Primul număr al revistei a ieșit la 10 octombrie 1968, în locul subit dispărutei […]

Pe lîngă arta crimei, a terorii, a întunericului și a sărăciei, comunismul a încurajat și artele frumoase. Le-a încurajat cu parul ideologic și cu pulanul secției de Miliție, e adevărat, le-a mînat ca pe vite în grajdul propagandei, dar le-a lăsat cumva în viață și le-a muls în folosul său. Talentul, atît cît a fost el, a trăit cu fața acoperită de vălul roșu stalinist, înmuiat în sîngele capodoperelor nenăscute și lăsat să se usuce la soarele cooperativizării forțate. Cu […]

Sabin Bălașa a făcut parte din protipendada artistică a comunismului, alături de scriitori, scenariști, actori și regizori pe care Comitetul Central îi selecta ca să coloreze întunericul, frigul și foamea. Începînd cu anii ’50. dictatura proletariatului a stîlcit arta în asemenea hal, încît doar partidul putea decide ce moare și ce trăiește în cultură. Filmele aveau în loc de scenariu propagandă, proza devenise rechizitoriu, poezia suna ca o lozincă, iar plastica nu putea ieși din salopeta muncitorului la forjă. Pe […]

Secretul lui Bachus e un film-satiră scris de Titus Popovici și regizat de Geo Saizescu în 1984. În rolurile principale au jucat titanii hazului românesc, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem. Rădulescu, Jean Constantin și Sebastian Papaiani, așa că milioane de oameni ai muncii au rîs pe vremuri la cinematograf și milioane încă rîd azi, cînd revăd pelicula la televizor. Din comedie lipsește, însă, finalul, care în realitate a fost sîngeros. Căci eroul poveștii adevărate, Gheorghe Ștefănescu, a fost executat cu […]

Să te naști în 1925 la Bacău, în familia unui croitor evreu, nu era o bucurie. Chiar dacă afacerile cu stofe mergeau binișor, adia un vînticel antisemit care amenința de la an la an să se transforme în furtună. Așa că primele învățături ale micului Solomon, înainte de matematici, lingvistică, antropologie, semiotică, filozofie sau biologie, au fost fuga și umilința. Multă vreme, copilul în care mocneau talentul și inteligența a fost nevoit să-și cultive iscusința de a scăpa din ghearele […]

N-a fost, așa cum ați crede, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Nici tovarășul Dej, nici tovarășa Ana Pauker. N-a fost nici cizmar, nici ceferist, nici spion sovietic. Nu. Primul președinte care a condus România a fost doctor, altul decît tovarășul doctor Petru Groza. Vorbim aici despre Constantin Ion Parhon. Azi e un institut de endocrinologie care-i poartă numele, dar acum 70 de ani comuniștii îi purtau portretul la defilări. C.I. Parhon a condus statul român din funcția de președinte al unui consiliu […]

Noaptea s-a lăsat peste sediul Securității, ca o garanție sigură că lumina va veni numai și numai de la Răsărit prin eforturile susținute ale Partidului și ale Organelor Statului care au pus microfoane în locul becurilor din celule. Tovarășul Drăgan, proaspăt ieșit din tură, fredonează un cîntecel vesel și mobilizator despre etica și deontologia meseriei de securist. „Păi, dă-i cu șpițul pîn’ la ziuă / Bum! Bum! Bum! Bum! Bum! Bum! / Dă-i pînă te-i sătura / Bum! Bum! Bum! […]

Cu o voce aflată la jumătatea distanței dintre cele două sexe și o căciulă de miel ce se dovedea pînă la urmă a fi chiar părul său, Ion Dolănescu a acaparat, vreme de patru decenii, un segment important al pieței de muzică populară pentru nunți, botezuri, luări de moț și chermeze ale ștabilor din partid și Securitate. La sfîrșitul anilor ’60, lumea îl asculta la difuzorul cu un singur buton, agățat la streașina casei, unde vocea sa, alături de alte […]

Octavian Paler a subminat comunismul din interior, dar un interior aproape luxos, mobilat cu dare de mînă, aprovizionat de la gospodăria de partid și apreciat de vizitatorii din Comitetul Central al PCR. Prozator și eseist talentat, Paler a avut știința nuanțelor și, cu ajutorul ei, și-a adaptat culoarea politică la nevoile materiale. A știut să-și calibreze curajul pe proporțiile fricii. A construit o colaborare cu regimul care să nu bată la ochi și care să-i ofere un spațiu în care […]

E adevărat că Iohannis s-a purtat ca o putoare răzgîiată de-a lungul a două mandate, dar măcar ministrul Său a băgat Religia ca materie de Bac. Practic, avem învățăturile lui nea Goe către fiul său, Sfertodoxie. Teoria conspirației: oare ăștia au băgat Religia la Bac pentru că elevii români sînt prea grași ca să dea Bac-ul la sport? Fizica, Chimia, Biologia și Geografia nu mai apar în trunchiul comun pentru elevii de la profilul real. Să nu ne panicăm, ele […]

În 1910, în familia unui farmacist evreu din Imperiul Rus se năștea Lev Oigenstein. Pe atunci, localitatea Bălți arăta exact cum îi spune numele, deși se mai găsea, ici-colo, și cîte un petic de pămînt uscat. Bolnavii care nu știau să înoate nu ajungeau vii la farmacie. Din această cauză și spre norocul tînărului Lev, domnul Oigenstein s-a mutat cu spițeria la București imediat ce unirea cu Basarabia a desființat granițele. În anii ’30, cînd Lev a început să studieze […]

Pe vremea cînd se descotorosea de staliniștii bătrîni și căuta staliniști tineri, Ceaușescu a dat cu ochii de un utecist cu diplomă de inginer și stofă de propagandist. Era Ștefan Andrei, născut în Dolj, în 1931, și venit la București să slujească Partidul. Ceaușescu i-a propus să-l slujească mai întîi pe el fiindcă Partidul are deja destule slugi, iar tînărul Andrei a acceptat să ia sfatul ăsta ca principiu călăuzitor. În anii ’60, diploma de inginer era o raritate printre […]

În cazanul în care Ion Iliescu și-a fiert supa primordială a puterii sale neocomuniste s-au găsit, pe lîngă disidenți și securiști, cîteva legume ceaușiste grele, cu care dictatorul se răcise înainte de ’89. Una dintre ele a fost Corneliu Mănescu, prezentat de propaganda Frontului Salvării Naționale ca „strălucit ministru de Externe“ al anilor ’60-’70 și „dușman neîmpăcat al familiei Ceaușescu“. Sînt jumătăți de minciună și de adevăr. Corneliu Mănescu a fost, într-adevăr, un ministru de Externe abil, care a reușit […]

Când și când apare un sondaj care se varsă în societate sub titluri de genul: „Șocant! Românii cred că pe timpul lui Ceaușescu era mai bine“. Nu există întrebare mai cretină. Asta așa, din start, ca să știm cum ne plasăm față de anumite demersuri dezlegate din lesă doar pentru a scandaliza, chipurile, societatea. Cei mai amuzanți în interpretare sunt lăcrimoții de dreapta cu coamă interbelico-regalistă: „Vai, dar acești oameni nu cunosc ororile comunismului!“. Cât de trist e să te […]

Cu statura sa de pitic, tîrînd după ea o umbră legendară, poetul Dan Deșliu bîntuia ruinele comunismului la începutul anilor ’90. Înainte să moară înecat, în 1992, a reușit să înjure, în numai doi ani și ceva, aproape toată lumea politică și literară. Avea un aer ascetic și morocănos, înainta pleșuv și mut printre oameni, iar cînd deschidea gura slobozea un mormăit nevrotic, atoateștiutor. S-a născut în 1927 la București, a făcut Conservatorul la clasa Mariei Filotti, a fost tînăr […]

E tîrziu în noapte. La comisariat, liniștea mai este uneori întreruptă de urletele arestaților, bătuți pentru că țipă la anchetă și strică somnul clasei muncitoare. Deși, în treacăt spus, și aia, clasa, e o nenorocită puturoasă, pentru că un adevărat comunist nu doarme niciodată! În  fine. Important este că tovarășii Roman și Pîrvu stau la un birou și veghează. Asupra a ce, asta nu va privește, dușmani ai poporului. Deodată, Pîrvu scoală fruntea ca un oropsit al sorții și spune: […]

Pe 16 iunie 1985, Adrian Păunescu își dirija cenaclul pe stadionul Petrolul din Ploiești. Se înnoptase și furtuna s-a putut apropia pe neobservate, cu vîntul, tunetele și potopul ei de apă. Bardul și-a pierdut foile, înfățișarea și vocea, căci un fulger a stins instalația electrică și totul s-a cufundat în beznă. Publicul s-a învălmășit spre ieșiri, a apărut panica și apoi victimele. Se spune că au murit atunci cel puțin șase oameni și mulți alții, poate sute, au fost răniți. […]