Articole ce conțin cuvântul cheie: Paul Goma

Chiar dacă tînăra generație și-l amintește pe Paul Goma ca pe antisemitul care a murit de coronavirus la Paris în 2020, pentru generațiile mai vechi el rămîne singurul disident anticomunist din România care a înspăimîntat Securitatea. Goma a fost un amestec de nebunie, curaj, tenacitate și venin, revărsat asupra semenilor săi într-un moment în care lumea românească se prăjea la focul revoluției socialiste. A fost un om neliniștit, fanatic al propriilor idei și adept al binelui cu forța, incomod pentru […]

În primăvara anului 1956, înainte să se facă toamnă și înainte ca trupele Pactului de la Varșovia să îngroape sub șenile revoluția ungară, un vînt periculos de libertate adia prin universitățile lagărului socialist. Studenții cehi se pregăteau de grevă. Studenții maghiari și polonezi organizau adunări exaltate. În mare, tinerii cereau mai multă libertate, condiții mai bune de viață și învățătură, dar, treptat,  au început să ceară plecarea rușilor din țară și să critice regimul comunist. În România, unde represiunea elitelor […]

Paul Goma a murit fără să mai fi călcat în România, după ce a plecat, mai precis silit să emigreze în Franța, în timpul comunismului. Goma a rămas nemulțumit de ceea ce se întîmpla în țară, chiar și atunci cînd cei mai mulți dintre confrații lui scriitori erau fericiți că dispăruse cenzura și că viața de zi cu zi devenise satisfăcătoare. Goma se simțea îndreptățit și după 1989 să le dea note proaste la etică și la solidaritate unor confrați […]

După Revoluție, s-au făcut primiri în Uniunea Scriitorilor. De mai mulți ani înscrierile în Uniune fuseseră blocate. Cum devenea chestia asta?  La Uniune ți se primea dosarul, care consta în două cărți publicate, cronici favorabile și două sau poate trei recomandări din partea unor scriitori care erau membri. După aceea însă, nimic. Nu se întrunea comisia de validare. La fel cum nu se mai făceau nici alegeri. Unii puneau asta pe seama Elenei Ceaușescu, cea care le făcuse o figură […]

Încurcate sînt căile istoriei literare! Scrii, crești, suferi, viermuiești neliniștit și aștepți clipa în care critica literară autorizată, aia cu patalama și cu vechi state de serviciu, să vie să recunoască, de care putem zice depandă! E o istorie veche cît literatura română și la fel de năbădăioasă ca ea. Nu există satisfacție mai mare a criticului în fața domnului autor decît aceea prin care îl condamnă la uitarea publică cu o sentință. Închipuiți-vă furia clocotitoare a jandarmului universal, care […]