Articole ce conțin cuvântul cheie: România literară

În octombrie curent, revista România literară a împlinit 55 de ani. Cu ocazia asta, actualul ei director, Nicolae Manolescu, a publicat editorialul „O fortăreață (aproape) inexpugnabilă“. În același număr a apărut și o anchetă: „Ce înseamnă România literară pentru literatura română și pentru dumneavoastră, personal“. Au răspuns 55 de scriitori, de toate vîrstele. Unii, foarte cunoscuți, alții, nu prea, iar cîțiva știuți numai de aparținătorii lor. Primul număr al revistei a ieșit la 10 octombrie 1968, în locul subit dispărutei […]

Titlul de mai sus e de la E.A. Poe și Caragiale citire. Oamenii simpli sînt mai puțin sofisticați și își ascund chestiile prețioase sau rușinoase pe unde dă Dumnezeu: printre prosoape, în vasul WC-ului, sub dușumea sau între paginile cărților. Doar că, azi, cei care se ascund nu-s terchea-berchea, ci intelectuali adevărați, învîrtind teancul cu chei de la casa cu bani. Am mai scris în rubrica asta despre Turnirurile de poezie, organizate de Uniunea Scriitorilor. Nu cu dușmănie, ci cu […]

Pe vremuri, dacă nu se scria în despre un autor în România literară, fie și de rău, autorul acela nu prea exista. Pe atunci, adică pînă în 1989, revista avea o echipă de critici formidabilă. Deținătorul cronicii literare era Nicolae Manolescu, cel care fusese inventat în această postură de George Ivașcu, încă de pe vremea cînd Ivașcu era director la Contemporanul. Pe atunci, după cum el însuși a recunoscut mai tîrziu, N. Manolescu voia să scrie proză. Ivașcu l-a trimis […]

Nu l-am văzut niciodată enervîndu-se, deși ar fi avut motive berechet. Era de mulți ani redactor-șef adjunct la România literară. Ion Horea albise de timpuriu. Era poet. Pe atunci avea vreo cincizeci de ani. Om tăcut. Cum el se ocupa de pagina de poezie a revistei, l-am întrebat odată dacă nu cumva poeții care-i aduceau versuri îi scoseseră peri albi. Nu mi-a zis nici da, nici nu. A început să rîdă, ceea ce nu i se prea întîmpla. Era politicos […]

De curînd, scriitorul Gabriel Chifu s-a recuzat de la un premiu literar, ca să nu mai rîdă invidioșii de el, că de cînd e vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și redactor-șef al revistei România literară se înghesuie premiile pe capul său. Probabil că acest refuz l-a excedat pe bietul autor, ce se crede vînat de răuvoitori care-l atacă la merite literare. Drept care și-a călcat pe inimă și n-a refuzat următorul premiu, cel de „Scriitorul român al anului 2017”. Acum cîteva […]

Mă sună mai mulți prieteni indignați, scriitori cu carnet, să-mi spună că la România literară s-a întrecut măsura! E prea de tot!! Cum nu mai citesc această publicație decît cînd apare pe net, totdeauna cu întîrziere, i-am întrebat pe indignații mei confrați care n-au fost excluși din Uniunea Scriitorilor de N. Manolescu, fiindcă nu și-au permis să-l contrarieze ca de-alde mine, de unde li se trage indignarea. De la celebrarea lui Chifu! Gabriel Chifu, poet, romancier, vicepreședinte al USR și […]

În România literară nr. 11, dl vicepreș Gabriel Chifu, aerian ca orice vicepoet pe viață, prinde din zbor un crîmpei de polemică. Și, cum se știe, dacă ești poet de geniu, stea călăuzitoare a liricii românești, întemeietor al optzecismului, deschizător de drumuri și spărgător de gheață atomic, repede dai cu bîta-n baltă. Păi, de unde gheață, pe încălzirea asta globală? Să cităm, ca să știm de unde sare iepurele: „Unul dintre fruntaşii grupului de reformă (totuşi, termenul potrivit este grupul […]

Agopian a făcut armata la dilibau, adică la munci pentru patrie, după ce-a fost dat afară de la facultate, din motive politice. Ștefan n-avea pile, dar era nevoie de cineva la batalionul ăla de semicondamnați să facă o injecție și să le dea medicamentele la ora potrivită bolnavilor. Doctorul care conducea infirmeria l-a ales pe el drept sanitar, că avea studii. Cînd a ajuns la România literară, îl apuca noaptea pe Agopian prin redacție, dacă era de serviciu la număr. […]

Cu vocea lui scîrbită de viața cotidiană și de cîțiva confrați, Ștefan Agopian pare un cinic nevindecabil. Pentru mulți asta și e, fiindcă îi și place rolul ăsta. Înainte de 1989, Agopian ajunsese omul din tipografie al României literare. Pe atunci, literele articolelor se culegeau în plumb. Asta o făceau anumiți tipografi care dactilografiau textele la niște mașini cu tot soiul de brațe care transformau articolul în rînduri de tipografie, după ce le scoteau din burta cu aliaj de plumb […]

Pînă în decembrie 1989, la România literară, responsabili cu textele despre partid și Ceaușescu erau Vasile Băran și Platon Pardău. Adică ei lansau comenzile și apoi se țineau de capul scriitorilor să le scrie. Pardău nu le zicea pe de-a dreptul autorilor pe care-i invita să scrie ce voia de la ei. Formula lui era „Un eseu politic angajat și angajant”, ca să le mai lase o portiță de scăpare celor care aveau de gînd să-l refuze. Băran însă mergea […]