Articole ce conțin cuvântul cheie: sport

„Mă bucur că sînt româncă!“, a zis Bianca Perie Ghelber, campioana europeană în proba de aruncare a ciocanului, la PRO Arena, după cîștigarea trofeului. Declarația merită reținută, întrucît, frați iubitori ai sportului daco-roman, noi, pe meleagurile noastre străbune, parcă nu mai știm ce-i aia bucuria. Am ajuns cam ca suferinzii ăia care, după o lungă perioadă de stat la pat, au uitat mersul pe jos. Mass-media însăși s-a trezit încurcată, lipsită de reflexe. După avalanșa de medalii europene, un pic […]

Olimpiada e un fel de Eurovision al sportului. În sensul că toți vorbesc despre Olimpiadă ca fiind ceva mare, important, un adevărat eveniment, însă nimeni nu ar ști să spună exact de ce. Nu cunosc pe nimeni din generația mea care să se uite la vreun sport de la Olimpiadă. Nu cunosc pe cineva care să spună: hei, astă-seară nu ies la o bere, pentru că mă uit la proba de canotaj, iar dup-aia începe… Olimpiada a rămas și cu […]

Cred că tații sunt de vină, la început. Lasă, nevastă, că-l duc eu pă băiat la sport, să crească așa cum trebuie. Să fie ca mine, să nu ajungă vreun pămpălău! Ca mine ăsta înseamnă peste 120 de kile și o burtă umplută în fiecare seară cu bere la pet, în fața televizorului. dar când era el în zaua lui, ehe… Există mai multe categorii de tați care-și dau copiii la sport. Există tatăl care n-a făcut sport niciodată, dar vede la televizor că sportivii ăștia, ai naibii, […]

Aveam în jur de 10 ani, vârsta pe care o are acum fiul meu, Robert. Făceam tenis de câmp, în comunism. Plecam la antrenament singur, cu cheia de gât, de pe la 7 ani. Bine, noi eram altă rasă de copii. De la 4 ani stăteam singuri în casă, de la 5 ani ne încălzeam mâncarea la aragaz… Indiferent de vreme, de primăvara până toamna, de trei ori pe săptămână, mă urcam în autobuzul 30 barat, într-o stație din nordul […]

Cînd eram mai tînăr, m-a frapat un fapt curios. În orașul Rîmnicu Vîlcea exista o echipă de handbal feminin care se numea Chimistul (la genul masculin) și o echipă de fotbal (sport prin excelență masculin, la vremea aceea) care se numea Chimia (la genul feminin). Mi se părea o nepotrivire lingvistică, așa, ca un dezacord încrucișat. Perfect de-a-ndoaselea mi s-ar fi părut ca jucătorii de fotbal să evolueze sub numele Chimista, dar asta ar fi fost chiar culmea. Mă gîndeam […]