Uriaşa vomă stătătoare din buricul de aur al Europei numit Roşia Montană ne e prezentată mai nou ca o ciorbiţă de potroace cu care se va întrema nehalitul nostru popor, după ce a pus botul, în văzul lumii, la drogurile uşoare pe bază de zahăr şi ulei electoral.
Purtătorii de ghiuluri ai României au hotărît ca templul subteran în care romanii orbecăiau în genunchi cu opaiţul, cu dalta şi ciocănelul spre a nu tulbura duhul aurului să fie aruncat în aer cu munţi cu tot şi în locul lui să vălurească o mare de otravă, unde se vor adăpa doar lupii de fosfor ai lui Dracula.
Atît de iscusit unsă cu parai fu campania prădătorilor fără frontiere, încît îmbietorul polonic cu cianură dreasă cu smîntînă şi leuştean a trecut din mînă în mînă precum făclia flăcării olimpice, fără fasoane şi prejudecăţi partinice, dovadă că nu doar şomerii din zonele muntoase au căzut pe spate de poftă, ci şi politicienii mai de şes, de la soţia Opoziţiei, care, amuşinînd din Bruxelles damful de patchouli al Roşiei Montane, a fost brusc lovită de sindromul lobby-ului dezinteresat, pînă la machitorul nostru naţional, care-i imun la orice otravă după ce a sorbit pe o singură nară un lac de odicolon scoţian.
Taifunul Goldeanu a măturat într-o clipită grupul independenţilor şpăgari de pe pragul Academiei Române, în frunte cu Răzvan Theodorescu, a smuls din rădăcini o droaie de ziarişti flămînzi şi a supt în pîlnia-i zornăitoare tot soiul de găinari de viţă veche şi de căzături finanţiste ieşite de sub fustanela mănăstirii Secu după evenimentele din ’89.
Obişnuiţi cu ideea că orice politician român îşi poate sufla mucii în fasolea democraţiei fără ca societatea civilă să-i arunce oala în cap, părem o naţie de imbecili adormiţi chiar şi cînd e vorba de transformarea unei minuni a naturii în hasna.
Căci toată povestea Roşiei Montana pare să întruchipeze, la modul absolut, transferul de sens al cuvîntului vistierie din limba turcă, adică hasna, pe care străbunii noştri nu s-au sfiit să-l lipească pe uşa căcăstoarei.
Numai că acum e vorba chiar de o căcăstoare tragică, dacă nu vă e cu bănat, care va împuţi cinci mii de ani de aci înainte plaiurile mioritice.