“Atenția lumii a fost abia recent îndreptată asupra unui ucigaș invizibil, mereu în prezența noastră. Este vorba despre monoxidul de dihidrogen (dihydrogen monoxide,DHMO), o substanță insipidă, inodoră, incoloră și care ucide mii de oameni anual. Majoritatea o pățesc la inhalarea accidentală, dar și expunerea îndelungată la forma solidă a DHMO are efecte extrem de nocive asupra sănătății. Pentru cei care au ajuns dependenți, absența DHMO înseamnă moarte sigură.”
Cam așa încep avertismentele privind DHMO. Și continuă și mai și: ingerarea de DHMO duce la transpirație și urinare excesive, iar pentru cei care au devenit dependenți absența substanței duce la moarte sigură. În plus, DHMO este ingredientul principal în atît de păcătoasele ploi acide și are un rol imens în efectul de seră. Are un rol accelerator în eroziunea naturală și în coroziunea/ruginirea multor metale. Problema care se înfățișa legislatorilor era că DHMO este prezent aproape peste tot pe Pămînt, pînă și în gheața antarctică. Și că, în ciuda pericolelor evidente, este folosit încă pe scară largă în industrie, ca solvent și răcitor, în reactoarele nucleare, ca substanță ignifugă sau ca aditiv alimentar. Ba mai mult, companiile deverseză DHMO în rîuri și oceane și nu se poate face nimic, pentru că practica este legală.
Ei, să nu intri complet în panică la auzul atîtor vești proaste? Și, mai ales, să nu-i înjuri pe cei care ne guvernează, care ne otrăvesc încet, dar sigur? Ei bine, nu! Pentru că, de fapt, guvernanții au tot propus inițierea de legi, interzicerea substanței, mă rog, tot ce trebuie pentru o viață mai bună a alegătorilor lor. Încă de cînd a devenit publică problema asta, în 1989, în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă (ca să numim doar cîteva dintre țările care s-au preocupat de problemă), autoritățile locale și centrale au intervenit, în urma petițiilor diverselor organizații. Și erau cît pe-aci să interzică utilizarea DHMO. Bine că n-au făcut-o. Pentru că DHMO, monoxidul de dihidrogen, este format dintr-un atom de oxigen (“monoxid”) și doi de hidrogen (“dihidrogen”): 1 O + 2 H = H2O. Îhî, apa. Totul a pornit ca o glumă a unor studenți, care au creat nițică panică într-un campus, apoi un puști de clasa a 9-a a reușit să adune foarte multe semnături la petiția lui de interzicere (da’, mă rog, erau copii, s-a întîmplat pe la case mult mai mari), iar, în final, semnalul de alarmă a fost tras și pentru parlamentari și primari, care au sărit imediat să îndepărteze pericolul.
Pe undeva, îmi aduce aminte de frumoșii ani ’90, cînd Parlamentul voia să revoce legea gravitației, iar Adrian Severin căuta să rezolve problema apei de băut, care conținea 66% hidrogen. Dar nostalgia îmi trece repede cînd mă gîndesc că, dacă ne-am duce azi cu o petiție la Parlament, singurul motiv pentru care aleșii noștri ar ignora-o ar fi că lor nu le iese nimic din chestia asta.
