Caţavencii

Țarcuri și parcuri, de-au să umble cîinii cu covrigi în coadă în sectorul 2

După ce se termină și investiția asta, se va putea spune că, în sfîrșit, cîinii din sectorul 2 duc o viață de lux. Asta pentru că s-a gîndit nenea Toader Mugur Mihai, care primărește peste sector, să amenajeze, să modernizeze și să întrețină țarcurile din parcuri, grădini și de printre blocuri. Și, fiind o treabă serioasă, continuă, a fost semnat un contract-cadru, în urma căruia, timp de patru ani, din bugetul sectorului vor putea să plece pînă la 29.409.373de lei plus TVA. Suma asta, una altfel impresionantă, va merge în conturile celor de la Garden Center Grup SRL, din Ilfov, care au cîștigat licitația organizată în urmă cu cîteva săptămîni. Despre firma asta sau despre patronul ei, un domn pe nume Ionel Olteanu, s-ar putea scrie romane întregi. De altfel, doar dacă ar fi să enumerăm contractele cu statul, ne-ar trebui o gazetă de mărimea unui parc, căci firma are la activ peste 150 de astfel de reușite în minunata lume a banului public. Și, bineînțeles, relația cu sectorul 2 e una veche, încă din vremurile de glorie ale lui Onțanu.Prin intermediulGarden Center Grup sau al celorlalte firme, Ro Verde Landscaping, Ro Verde sau Eco Horticultura, Ionel Olteanu a reușit o sumedenie de contracte, în special cu administrații conduse de pesediști, cum ar fi Primăria Generală, cele de sectoare, primăriile din Sinaia sau Craiova ori Consiliul Județean Galați, ca să dăm doar cîteva exemple. Însă au prins alte contracte și acolo unde nu te așteptai, spre exemplu cu Administrația Prezidențială, unde pentru 1,15 milioane de lei au modernizat sistemul de irigații de la Palatul Cotroceni. Și, absolut firesc, la pachet cu sumedenia asta de contracte au venit și cîteva mici dosare, instrumentate de DNA. Însă, vorba aia, nu mor caii cînd vor cîinii, mai ales dacă sînt niște cîini care au țarcuri de 30 de milioane.

Exit mobile version