Tăriceanu s-a întors în PNL și a vrut să întoarcă și PNL-ul în USL, și, foarte probabil, voia să întoarcă și vremurile în care a fost prim-ministru. Sau, mă rog, Ponta i-a promis că o astfel de călătorie în timp este posibilă. N-a ieșit tocmai bine, s-a lăsat cu „Ieși afară, javră liberală!”.
Abia acum mi-am dat seama că Tăriceanu a fost cel părăsit de neveste. Cu siguranță, așa s-a întîmplat. Dacă el ar fi părăsit-o măcar pe una dintre ele, și acum erau împreună, pentru că după cîteva luni Călin s-ar fi întors acasă cu zîmbetul pe buze și cu adeziunea de membru al familiei în mînă.
Elena Udrea zice că partidul ei și-al lui Băsescu respiră viitor. Nu, serios, dar dacă-i pui etilotestul ce iese? Nu știu cum e cînd inspiră partidele, dar cu siguranță, cînd vine vorba de PMP, se vede că a expirat.
Traian Băsescu a fost scuipat de un cetățean la Constanța. E mișto că de-acum, de fiecare dată cînd apare la 18,30 cu fața buhăită, plină de unsoare și transpirație, te poți gîndi că tocmai a dat nas în nas cu un admirator.
Mare bucurie mare pentru Ponta la anunțarea scorurilor de la europarlamentare. Atît de mare încît l-a băgat pe Dragnea în ședință: „Ia zi, Liviule, cam cîți români mai mor pînă în noiembrie? Cu 37%, vreau să știu sigur pe cine ne putem baza la prezidențiale”.
Ion Iliescu l-a făcut „lichea” pe Crin Antonescu. Adevărul e că numai o lichea putea să-și compromită partidul într-o alianță atît de nocivă, cu PSD, PC și UNPR. Apropo, domnule Iliescu, facem și noi un Apel către lighene? Nu de alta, dar avem mînuțele pline de ceva.
