Toată scriitorimea și mai toată cititorimea din România aștepta pe vremuri cronica lui Manolescu din România literară. Dacă scria el de bine despre o carte, autorului ei trebuia să i se facă preventiv respirație artificială ca să nu moară de fericire. Dacă Manolescu dădea un verdict de rău, autorul nu mai ieșea prin tîrg cel puțin o lună, pentru a-și linge rănile orgoliului. Iar dacă Manolescu tăcea despre un autor, indiferent cît de bine ar fi scris ceilalți critici despre el, nefericitul era condamnat la o așteptare care-i ulcera definitiv speranțele.
Pe atunci, Nicolae Manolescu n-avea altă putere decît textele cronicilor sale. După ce a ajuns director al României literare, apoi președinte al Uniunii Scriitorilor, membru plin al Academiei Române și ambasador al României la UNESCO, cu Nicolae Manolescu s-a întîmplat ceva ireversibil. Omul care i-a învățat pe optzeciști și nu numai pe ei cu ce se mănîncă democrația în literatură s-a transformat într-un țar al literaturii care nu mai combate cu valoarea textelor sale, ci în numele funcțiilor pe care le are. Căci cum altfel mi-aș putea imagina că Nicolae Manolescu, cel care a picat prost în afacerea Marelui Premiu pentru Poezie de la Botoșani, din care rezultă că a manevrat juriul ca să-l scoată cîștigător pe favoritul său, încearcă să-i facă de doi bani pe cei care au protestat împotriva unei jurizări dubioase?
Ca să-i înfunde pe autorii protestului, Nicolae Manolescu i-a acuzat pe unii dintre ei de nerecunoștință, pe alții de lipsă de caracter și pe cei mai mulți de lipsă de operă, de parcă un autor n-ar avea voie să protesteze decît de la un număr de cărți în sus. Printre cei acuzați de Nicolae Manolescu că, în loc să-și scrie cărțile, se țin de proteste sînt Florin Iaru și Liviu Antonesei. Pentru fostul cronicar literar nu cade bine să ignore că cei doi publică volume de care el nu știe, dar pentru președintele USR pică de-a dreptul prost să n-aibă habar ce fac doi dintre scriitorii importanți de azi, plătitori de timbru uniunii pe care Nicolae Manolescu o păstorește în cel de-al treilea mandat al său, pentru care s-a schimbat statutul USR. Mai ales că și unul, și celălalt au fost suporterii lui fără condiții pe vremea cînd Nicolae Manolescu a candidat la șefia Uniunii Scriitorilor și i-au adus voturi în speranța că va fi un președinte democrat al scriitorimii, nu un antrenor-jucător care umblă să strice regulile ca să cîștige cine are el chef