Duminică seară am fost la Irvine Welsh. Nu la ultimul Trainspotting adaptat după Irvine Welsh, ci chiar la autorul din spatele ecranizării Trainspotting, prozatorul violent al universului underground scoțian, Irvine Welsh în carne și oase. Citatul din titlu e, în original, „Being a writer justifies every fucked up thing you did” și e una dintre perlele aruncate de autor la Club Control, unde a venit ca să citească un sfert de oră și să răspundă la întrebări încă o oră și jumătate. Pentru nedumeriți, existența unui eveniment de o asemenea proporție a fost posibilă printr-un proiect cultural, Z9 Culture / Zona nouă a culturii, pus la cale de membrii Ștefan Baghiu și Vlad Pojoga ai platformei sibiene Z9HUB. Alături de aceștia doi, pe scenă mai era prezentă Andra Matzal, jurnalist cultural și traducătoarea lui Welsh în română.
Welsh s-a prezentat un tip atletic și jovial.
Chiar din primul minut, când invitații încă își căutau locurile pe scaune, cineva din sală a strigat „Woo!” și a stârnit câteva râsete izolate; fără să pregete, invitatul serii și-a lipit microfonul de buze și a strigat și el, dezghețând instantaneu atmosfera și dând tonul unui val general de hohote. Cu oarecare emoție (cel puțin față de alte evenimente pe care le-a prezentat), Baghiu a secondat momentul cu o prezentare generală. Apoi, Matzal a preluat microfonul și, cu un accent britanic posh pursânge, a sărit la prima întrebare: „Cât a durat să scrii Trainspotting?”. Welsh i-a răspuns într-o scoțiană de la ea de-acasă: „Aproape la fel de puțin cât ți-a luat ție să o traduci”. Se anunța o seară destinsă.
Printre altele, autorul a vorbit despre cum a ajuns la meseria de scriitor
după ce a eșuat în toate celelalte: a încercat să fie, pe rând, fotbalist, scriitor, DJ – despre ultima a spus, în interviul luat separat de Matzal pentru Scena9, că a renunțat când s-a simțit prea bătrân. Despre avantajele de a fi scriitor s-a pronunțat dintr-un loc privilegiat: arta te „scoate”, te absolvă de alegerile vieții de zi cu zi. Când l-a confruntat Baghiu cu un citat acid la adresa scriiturii sale, prozatorul a replicat că critica, fie ea constructivă sau distructivă, nu prea îl atinge. În fiecare proiect și personaj al său se implică cu totul, dar după ce scoate cartea, investitura emoțională dispare; dacă intră într-o librărie și își răsfoiește una dintre cărți, e ca și cum ar citi orice altă carte, sunt doar „cuvinte pe pagină” pentru el. În același spirit, a luat peste picior critica literară cu binecunoscutul dicton care împarte lumea academică în două: dacă criticii erau cu adevărat capabili se făceau autori, nu critici. Un moment haios transpus în câteva surâsuri, pentru că se întâmpla să fie înconjurat de critici.
Despre narcotice, pivot important în opera sa,
Welsh a povestit degajat. Glumeț, a amintit cum era avertizat de cei din jur să nu încerce nici tutun, nici alcool, nici amfetamină, și când a ajuns la heroină și-a băgat picioarele în gura lumii, că a văzut că oricum supraviețuiește. Din cauza asta, tinerețea lui era presărată cu furturi din buzunare și din case. Ne-a mai mărturisit că preferă sau prefera nu neapărat drogurile care îți dau un high puternic, cât pe cele care îți deschid mintea și îți „aduc răspunsuri din interior”, ca DMT (n.r. – dimetiltriptamină, psihedelic). Ca party drug, un interes îl reprezintă ketamina (n.r. – în uzul său inițial, tranchilizant pentru cai), dar nu prea mai ia droguri pentru că îl rup rău de tot. Legătura dintre toxicomanie și stil de viață, autorul a examinat-o din experiența proprie: pentru majoritatea tinerilor din medii defavorizate, o problemă există deja în viața lor, fie că e șomaj, depresie, boli mintale, relații proaste ș.a.m.d., iar dependența de heroină e doar o formă de automedicație. Welsh a susținut că a materializat intemperiile acestui cerc vicios prin personajul Spud din Trainspotting, care exemplifică „colapsul muncii manuale” din anii ‘90 ai Scoției.
Un moment notabil a fost dezbaterea despre grafie și probleme de traducere.
Am aflat că Welsh și-a scris prima dată bestseller-ul în engleza de academie și, după ce a văzut că stilul nu îi îmbracă personajele ca lumea, a rescris-o în dialect scoțian combinat cu argou de cartier. Matzal a povestit cum, din cauza faptului că nu e din ghetou, a fost nevoită, la vremea traducerii, să meargă pe teren, să audă cum vorbesc oamenii de cartier în viața reală, ca să știe cum să aproximeze expresiile în română.
Lectura de pe scenă a fost o bucată tare,
cu scenă de bar, droguri și felație, din romanul Porno, succesorul din 2002 al lui Trainspotting. Pe lângă ea, Welsh a dezvoltat pe marginea mai multor subiecte de actualitate: Brexit („generațiile bătrâne s-au hotărât să fută generațiile tinere”), distopii postumaniste („slujbele clasei de mijloc vor fi eradicate de big data”), Trump ș.a.m.d. La un moment dat, cineva din sală i-a zis că a fost dezamăgit de ecranizarea T2 Trainspotting a lui Porno, iar invitatul a răspuns, în linii mari, că așa e în domeniile astea, lucrurile se mai schimbă și trebuie să le adaptezi la timpul lor. La finalul evenimentului, zeci de oameni s-au îmbulzit pe scenă pentru autografe: unii cu cartea de acasă, ceilalți cu cartea proaspăt cumpărată și scoasă din țiplă de la intrare, ca să aibă pe ce să primească autograf.