După ce românul de la începutul anilor ’90 s-a fript cu investiţiile, iar acum suflă şi-n iaurt cînd vine vorba de astfel de mişcări, ţeparilor şi şmenarilor nu le-a mai rămas decît să-şi retragă oamenii de pe teren în online, iar promisiunea unui cîştig financiar uşor s-o înlocuiască cu vînzarea de iluzii, credinţe şi speranţe, materializate prin vreun obiect chicios sau document fără valoare.
Probabil cea mai bună soluţie pentru trimis vrăjeală pe mail e de cîţiva ani buni încoace SC EXPRESS BIROU SRL, o firmă cu doi angajaţi, care cică se ocupă cu „Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet“ şi care în 2010 a declarat un profit de aproape 500.000 RON şi de două ori mai mult de-atît în 2008. În cei opt ani de activitate, firma a scos pe Internet cîteva zeci de site-uri de paramagnetism, parapsihologie şi alte paralelisme, demne să stea în blogroll-ul lui Oreste. Fiecare dintre ele are în prim plan cîte un mistic care îţi promite, bineînţeles contracost, fericire, bani şi lumina îngerească.
O avem, de exemplu, pe Anne Bretagne, protectoarea paramagnetică şi unica deţinătoare a secretelor cheii îngereşti. Ea e un suflet bun şi în mail-ul personalizat cu numele şi data naşterii (pe care le-ai dat cînd completai vreun formular dubios ca să poţi vedea ultimul sezon din Grey’s Anatomy) îţi spune că-ţi va da cheia îngerească şi manualul de instrucţiuni (în cazul în care nu ştii cum se foloseşte o cheie) cu doar 69,90 RON.
Pe loto-castig.ro, savantul „demonic“ Michel Martin, un om care arată cam cum arată ce-ţi rezultă pe Google cînd cauţi la imagini „tată alcoolic“, îţi oferă gratuit procedeul matematic ca să intri în clubul milionarilor. Serios. Ţi-l dă moca, timp de o lună, ţie şi la încă 999 de persoane, pentru că nu vreţi să se dilueze cîştigurile prea mult dacă e clubul milionarilor prea mare.
Pe un alt site al aceleiaşi firme, Cătălina Mustaţă ne vinde Inelul Luxor, care a scăpat-o de teribilul accident. Nu ştim despre care teribil accident e vorba, pentru că n-avem la dispoziţie decît citatul ăla scos din context. Ar putea să fie vorba şi de faptul că şi-a vărsat cola pe pantaloni, noi n-avem de unde să ştim. Şi chiar dacă ar fi ceva serios şi aşa de teribil, de ce a fost naşpa şi nu i-a oferit un inel şi lui Huidu?
