Cu puțin înainte și puțin după ruperea USL, Crin Antonescu a avut contacte cu puternicii din PPE. Detestat pînă atunci de apropiații Angelei Merkel, ca urmare a luptei din vara lui 2012, Antonescu s-a întors la București cărînd în geamantan iluzia că a fost iertat și că își poate reclădi ambițiile prezidențiale pe noul sprijin euro-popular. Așa se explică anunțul cu trecerea la PPE a europarlamentarilor liberali, așa se explică reluarea tandemului cu Iohannis. Ideea ca PPE să fie numitorul comun al alianței anti-Ponta, formată din PNL, PDL și UDMR, i-a aprins lui Antonescu nu numai imaginația, ci și călcîiele. Numai că, la momentul apostaziei lui Antonescu, Iohannis avea un avans considerabil la capitolul contacte nemțești. Cu ani buni înainte ca lui Crin să-i treacă prin cap figura, Klaus a vizitat la greu Germania și a acceptat rolul de reprezentant strategic al intereselor germane. Poziția de premier, însă, e considerată la Berlin mult mai instabilă decît cea de președinte, iar Iohannis a înțeles că Antonescu trebuie lăsat în ofsaid. Lucru cu atît mai ușor cu cît infatuarea și inadecvarea politică a partenerului său au produs situații jenante și procente insuficiente. Antonescu era oricum în declin de popularitate și aceste coincidențe fericite l-au făcut pe neamț să-și vîndă mai ușor poza de salvator. E dincolo de dubiu că o nominalizare a lui Iohannis la prezidențiale va atrage semnale publice din partea Angelei Merkel și a vasalilor ei, lucru pe care alianța PNL + PDL îl consideră paiul providențial. Cît despre Crin, el își vede coșmarul cu ochii: a renunțat la președinția Senatului, la USL, la guvernare, la candidatură, la șefia PNL și la orice avantaje politice post-electorale doar pentru a se trezi cu un sas de doi metri instalat în toate visurile sale.
Țeapa lui Antonescu
