Caţavencii

Televiziunile, de la aripa Geoană a PDL la mârlanii cu măsuță

► După schisma dintre Realitatea TV şi Răitaru TV, analiştii media s-au grăbit să anunţe că, de fapt, s-a rupt departamentul audio-video al PSD, existând disensiuni în ceea ce priveşte rating-ul şi share-ul între aripa Ponta (Ghiţă) şi aripa Geoană (Schwartzenberg). După ce, duminică seară, Elena Udrea a avut ora ei veselă pe Realitatea, iar Sebastian Lăzăroiu a debutat ca politolog permanent la aceeaşi televiziune, este din ce în ce mai clar că analiştii anterior amintiţi au avut dreptate, Realitatea TV fiind aservită aripii Geoană, cu singura condiţie să existe o aripă Geoană în PDL.

► Şi dacă tot tinde Realitatea să înlocuiască defuncta 10 TV, ar fi indicat să întindă o mână de ajutor şi foştilor consilieri ai lui Sebastian Lăzăroiu. Un prim pas ar fi reintroducerea în grila de programe a emisiunii După bloguri. Un bun moderator ar fi Mirel Axinte, iar invitaţi permanenţi ar putea fi cei 7-8 unici care se încăpăţânează să construiască o dreaptă virtuală, căci pentru cea reală ar fi nevoie să renunţe la ajutorul de şomaj şi să se apuce de muncă.

► Ion Cristoiu s-a arătat extrem de indignat că presa s-a ocupat zile la rând de o „neica nimeni“ de la guvern. Una, Daniela Andreescu. Dacă pentru micuţul geniu al Găgeştiului, secretarul general al Guvernului, o persoană care gestionează minimum 5.000.000.000 de euro, este o persoană neînsemnată, chiar nu înţelegem de ce se umectează atât de tare la vederea unor miniştri care nu pot smântâni decât fonduri mult mai subţiri.

► Din când în când, B1 TV reuşeşte să făcă rating cu emisiunea lui Radu Banciu. Săptămâna trecută, de exemplu, au fost chiar două zile în care emisiunea cu pricina a fost peste concurenţa de la Realitatea şi muuuuult (da’ mult) peste emisiunile colegilor de post, gen Turcescu sau Cristoiu. E ciudat de ce se mai încăpăţânează proprietarii de televiziuni să aibă în grilă emisiuni complicate, cu mulţi invitaţi, când modelul „măsuţă, ziare, invective“ are atâta succes. În definitiv, e plină ţara de mârlani care de-abia aşteaptă un loc pe sticlă.

Exit mobile version