Caţavencii

Teorema Iohannis – Nicușor: de la Stat Eșuat, la Stat Capturat

Ne uităm toți la Nicușor Dan cum le calculează el cu desemnarea premierului. Omul e deja la tablă, extrage radical din criza politică, bagă și o diferențială, aplică și teorema lui Fermat și uite ce-i dă la egal: Tomac. Dă cu virgulă Tomac? Recalculăm. Dacă asta era la vreo olimpiadă de matematică unde concurenții se înghesuie de dragul lui 3,14, ar fi de înțeles, dar este vorba despre ceva mult mai golănesc. E politică, Nicușoare, nu e nici măcar magistrala de apă caldă a Bucureștiului, e politică jegoasă. Ești cu toți consilierii ăia în jurul tău și nu mai vezi România de ei.

 

Să ți-o descriem puțin: ăla mut de a fost înaintea ta la Cotroceni l-a dărâmat pe Orban de la Guvern, inclusiv din PNL și a dat afară USR din alianța creată tocmai ca să fie armonie politică în România pe vreme de război la graniță. Ți-aduci aminte? Că așa a vrut PSD, să rupă alianța aia, să rămână doar cu PNL (fără Orban) și cu UDMR, balamaua veșnică a politicii românești de alternare la putere PSD – PNL. Dar aia nu mai era alternare, era rotativă, când premier pesedist – când penelist, cu udemeriștii pe la ce ministere vor ei. Adică un USL 3.0 așa de perfect, că nici nevoie de alegeri nu mai era. Tu ai venit pe groaza românilor de a nu-și pierde țara într-o ceaușărie morbidă cu miros de grajd de CAP, condus de foști și actuali securiști în numele lui Decebal și a daco – geților liberi.

 

Au fugit șase milioane de români să te voteze ca nu cumva să le bage Simion pe gât bordeie de un euro bucata, în Bărăgan, ca la deportările din anii 50. Că globaliștii au fost întotdeauna dușmanii poporului. Și uite că ai reușit să te faci înjurat de ăia vreo două milioane care plâng după turul doi “ânapoi”, dar și de ăia șase milioane care au văzut în tine salvatorul patriei. Așa ai ajuns matematic la faza în care PSD dă jos guvernul marii alianțe a echilibrului politic și îl vrea jos pe Bolojan, plus răsturnat de la șefia peneleului, cum l-au eutanasiat pe Orban. Și îl mai vrea pesedeul pe Fritz cu USR-ul lui afară din combinație, ca pe Dan Barna cu USR-ul lui de atunci. Bă, dar fix ca pe vremea lui Iohannis, mai puțin faza cu schimbarea președintelui PNL, că Bolojan nu e Șică Orban. Adică să facem un USL 4.0. Și ce să vezi? Bolojan ține țara pe loc.

 

Credeam că urmașii securiștilor care conduc România de 36 de ani încoace s-au mai cizelat, au mai umblat pe afară, au văzut și ei cum e să fii aristocrat, să bei cafeaua dimineața cu soția pe marginea piscinei din living și seara să dai o fugă cu amanta fotomodel la Paris ca să-i cumperi niște cercei cu diamante. Dar ei nu și nu, tot băieți de cazarmă sunt și nu pot ieși din pas de defilare, chiar dacă aparent sunt aristocrați. Din democrația post decembristă, așa cum a lăsat-o Iliescu, să alterneze, nene, stânga cu dreapta la mișto, au ajuns astăzi să guverneze împreună stânga cu dreapta pe bune. Și au mai avut moștenire de la înaintașii lor securiști obsesia că nu pot conduce România fără să-i sperie pe fraieri cu un Funar, cu un Ciontea, un Vadim, un Simion, un Georgescu sau o Șoșoacă. Mecanismul e simplu, e ca în satul tradițional, când uliul zbura deasupra ogradei, găinile fugeau speriate în coteț.

 

Cu siguranță este la școala de la Băneasa un curs cu care securiștii și-au dat doctoratul în facere de Frankestein. Partea nasoală e că le-au scăpat monștrii din laboratoare precum Covidul și au început să mișune bezmetici pe străzi de le-au luat votanții mai slabi de înger, ăia pe care îi prosteai cu un kil de ulei, o sticlă de zahăr și o șapcă roșie cu PSD. Asta, e, a evoluat țara mai mult decât ați fi vrut voi și au ajuns asistații sociali să nu se mai uite la punga electorală, că un kil de mălai  și o sticlă de ulei le scoți într-o oră doar culegând cărucioarele lăsate de izbeliște prin parcarea supermarketului cu moneda de 50 de bani în ele. Monstruleții ăștia creați de Sistem pentru a ține găinile în coteț, le ademenesc acum cu ortodoxie, suveranism, patriotism, descendență daco – getă și vânt de la Răsărit. Așa au ajuns acum ca 40% din avicola electorală să vrea Zamolxe, nu ulei de floarea soarelui.

 

Lasă Nicușoare echilibrul și mandatul în morții lui, desemnează-l pe Grindeanu  premier, să vedem dacă îl votează PSD și AUR cum au votat moțiunea de cenzură. Să vină ei să ne mărească salariile, pensile, să scadă impozitele și taxele până ajungem junk și vine să guverneze FMI, că doar nu vor să nu mai aibă de unde plăti pensiile speciale și salariile parlamentarilor. Ți-e frică să nu cumva să nu voteze PSD guvernul PSD? Atunci desemnează-l, Nicușoare, pe Piperea premier, să vină AUR să guverneze, să curgă lapte și miere, să aresteze globaliștii, să ne scoată din UE, din NATO, din tot ce vor ei, să vedem, le convine? Nu zic lor, că ei fac ce li se zice, orice ar fi, dar securiștii care au moștenit România de la securiștii bătrâni pun botul la industria calului, la naționalizări? Acceptă ei să fie conduși de Frankesteinii pe care i-au meșterit pe post de sperietori de găini? Ce o să facă Simion, cu ce o să plătească ajutoarele sociale fanilor lui? O să poată Șoșoacă să-i urce pe toți românii trădători în vagoane pentru a-i trimite la muncă silnică în Siberia ca salveze țara de Ursula?

 

Din păcate pentru români este clar că nici nepoții, nepoților securiștilor de astăzi nu se vor face bine, și peste 100 de ani vom ajunge la un guvern gen USL 1200.0, când în locul lui Simion va fi un reptilian din Proxima Centauri care va promite dacilor liberi sistemul solar, suveranitate, ca să nu mai stea în genunchi în fața Căii Lactee și un Georgescu gen Dart Vader pe post de voievod interstelar. Vor merge românii să voteze îngroziți rotativa PSD -PNL, ca să nu ia în stăpânire țara extratereștrii unisexuați și găozari. Știți care e totuși norocul nostru? Că vine Cupa Mondială care ne va ocupa tot timpul și îi vom băga în 3.14zda mamelor lor, cu guvernele lor și cu liderii lor. Să-i mai vedem, după ce s-o termina finala, de unde vor mai avea partidele bani de la buget, senatorii salarii, indemnizații și diurne. Să vedem ce o să mai medieze Nicușor, ce o să mai consilieze consilierii lui când PSD și AUR mai bine îl suspendă, mai bine se alege praful și de țară, ca să nu mai aibă ce guverna în vremuri de restriște, că doar nu sunt nebuni. Știți ce zic?

Exit mobile version