Industria de agrement din România e un lucru oarecum trist. Parcurile de distracţii sînt atît de goale în afara sezonului că aduc cu Eurodisneyland Cernobîl. Dar iată că săptămîna trecută s-a deschis Terra Park, primul parc de distracţii serios din România, cu toate nebuniile. Am refuzat să merg la deschidere, mai ales pentru că nu aveam chef să dau iarăşi peste Nadia şi Hagi, care de fiecare dată cînd mă văd nu mă mai lasă în pace.
În schimb, am vizitat parcul într-o seară de week-end de octombrie şi aici îţi dai seama mai clar cum stau lucrurile. Locul arată bine, americăneşte. Nu zic ca-n parcurile din Florida, dar americăneşte ca-ntr-un oraşel mediu. Culoare, lumină, muzică, organizare. Într-un cuvînt, un loc plăcut. Ce m-a dezamăgit, totuşi, e că locul nu era aglomerat. Bine, poate că ăsta-i şi un lucru bun, dar de obicei, lucrurile noi au tendinţa să bage oamenii într-o nebunie care persistă măcar vreo lună (vezi cazul mall-urilor, H&M, Aquamagic etc.). Sigur, poate mai era şi frig şi nu-ţi vine să te dai într-un trenuleţ care pică cu 60 la oră cu riscul de a rămîne cu faţa îngheţată.
Oricum, parcul în sine e o desfătare. Pentru copii, pentru tineri, pentru părinţi şi, dupa cursa în care te dădeai într-un fel de autobuz care se hîţîna în sus şi-n jos, şi pentru bunici.
Singura parte tristă a parcului e în afara lui, chiar la margine, unde cîteva degeţele mici sînt înfipte printre sîrmele gardului. Familiile care stau cu copiii în afara parcului şi nu-şi permit să intre sînt ca o versiune adevărată şi deprimantă a glumiţei ăleia de cînd eram mici: „Hai cu mama să-ţi arate prăjiturile“. Bucuria unui copil nu costă enorm de mult, vreo 40 de lei. Dar unii români nu îi au nici măcar pe ăştia. Şi eu n-am nici măcar copil.