Cît de ușor e să stai deoparte și să privești,
fie ignorant, fie cu un ochi critic, ceea ce se întîmplă cu sistemul medical. Ce simplu e să citești, din confortul propriei case ori al biroului, despre probleme sau promisiuni deșarte cu care sistemul medical se confruntă. Îmi dau seama, abia acum, de faptul că, deși mă îngrijora și revolta orice problemă semnalată de media cu privire la sistemul medical, această îngrijorare era similară cu aceea, să zicem, privind intervenția trupelor ruse în Ucraina sau orice altă problemă care, deși e una extrem de gravă, nu îți afectează, direct și imediat, propriul habitat. Am fost un ignorant și recunosc asta.
Trecuseră vreo două sau trei zile
de cînd eu și un amic eram “cazați” la spitalul mic din Tg. Mureș, secția arși. Abia ne dezmeticeam din ce se întîmplase – schimbaserăm deja vreo două rînduri de pansamente – cînd, într-o dimineață, fără să vrem, am auzit o discuție între șeful secției și directorul spitalului (aveam să aflăm ulterior). Practic, omul negocia cu șeful instituției niște creme, absolut necesare – în cazul nostru –, dar de care secția nu beneficia în cantitate suficientă. Apoi, încet-încet, am auzit și văzut de toate. Am experimentat, la prima mînă, condițiile sistemului medical românesc, dotările și resursele de care are parte. Spații improvizate, mobilier care arată decent – pentru că e nemțesc și a fost primit prin anii ’90 pe post de ajutoare –, aparatură deloc și medicamente nici atît. Bolnavi mulți, din ce în ce mai mulți și zilnic alții. Niște clădiri, cu saloane și încăperi de multe ori improvizate, și cam atît. Dacă, privit din afară, sistemul sanitar se prezintă cu probleme, din interior el se vede precum un pacient în metastază, lăsat de politicieni să se trateze, pe chiar treptele Guvernului, cu miraculase promisiuni și inegalabilul ser placebo. E un sistem care, dacă ar fi să-l asemănăm cu un bolnav, e paralizat complet, dar gîndește corect și lucid. Pentru că singurul lucru ce mai ține sistemul ăsta în viață sînt oamenii. Medici, asistente, brancardieri și îngrijitoare, toți se încăpățînează să rămînă aici, în sistemul medical românesc, știind foarte bine că, la doar cîteva sute de kilometri mai la vest, pînă și un culegător de cireșe cîștigă de cîteva ori mai mult.
Un șef de secție sobru,
puțin sociabil, dar cu seriozitatea și precizia unui aparat nemțesc. O domnișoară doctor care îți spune, pe tonul unui vinovat lipsit de vreo vină, că s-ar putea să trebuiască să îți aduci medicamente de acasă ori că ar fi bine să îți mai aduci niște mîncare, pentru că, în nici un caz, meniul de aici nu e suficient. E, sincer, extrem de ciudat să vezi în privirea unui medic un sentiment de nemeritată vinovăție. Doar pentru că el, medicul, e reprezentantul unui sistem incapabil să-i pună la dispoziție instrumentarul necesar pentru a te face bine. E trist. Trist și de admirat în același timp.
Niște asistente și asistenți simpatici, cu care poți discuta de la banalități – precum iepurii pe care o doamnă îi crește acasă – și pînă la semantică și proprietatea termenilor. Niște îngrijitoare și îngrijitori dispuși să te ajute cu orice și să îți explice chiar și lucruri care nu intră în fișa postului. Găsești la oamenii de aici acel sentiment de demnitate pe care-l găsești la niște oameni batjocoriți de guvernanți, cel puțin la fel de mult ca milioanele de bolnavi, dacă nu chiar în plus. E o situație trist-uimitoare, în care niște oameni, puși în fața unui sistem inapt și incapabil de mediocritate măcar, își găsesc refugiul în decența și demnitatea cu care continuă să-și facă treaba.
Iar din cîte am auzit, situația din acest spital din Tg. Mureș e mult peste a altora din țară. Or, sincer, nu înțeleg ce-i mai ține pe oamenii ăștia aici. Căci, pînă la urmă, oamenii din sistem, medici, asistente și restul personalului, sînt singurii care stau în calea disoluției întregului sistem sanitar. N-avem nimic, dar încă avem medici și oameni dedicați meseriei. Într-o zi însă, nu prea îndepărtată, mi-e teamă că se vor trezi și își vor pune aceleași întrebări pe care eu mi le pun pentru ei: De ce? Pentru ce? Merită? Ce-ar fi să privesc spre nord și-apoi s-o iau la stînga, cîteva sute de kilometri măcar, spre un loc în care sistemul nu doar că te respectă și te apreciază, dar îți pune și tot instrumentarul necesar la dispoziție?
P.S. Ar mai fi un lucru de zis. Orice cretin, fie român, fie maghiar, cu porniri tîmpit-xenofobe, ar fi bine să facă un drum la Tg. Mureș. Să vină și să vadă că, înainte de a fi români sau maghiari, înainte de a avea dorințe sau porniri politicianiste, oamenii sînt oameni. Iar dacă unii politruci, din ambele părți, nu pot trăi de grija celorlalți, aici, români și maghiari deopotrivă, au unii grijă de alții.
