Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

The Legend of Hercules, după un scenariu de Herr Clueless

Zoom The Legend of Hercules, după un scenariu de Herr Clueless

De prin anul 2000, de la Gladiatorul, și continuînd cu Troy sau Alexander, băieții de la Oliud trag în fiecare an cel puțin cîte un film bazat pe mitologie și legende. Ultima ispravă e The Legend of Hercules, un fel de film în care eroul principal se luptă – ca în mai toate filmele de gen – cu săbii, sulițe, pumni sau chiar fulgere, dar îmbrăcat doar în chiloți, ca să i se vadă musculatura lucrată intens la sală. C-așa era în Grecia antică.

Problema mare a filmului nu e însă logica în sine, care lasă de dorit la tot pasul (unde a reușit el să ascundă amuleta aia, dacă era practic în poponețul gol, astfel încît după o lună de lupte să reapară în mîna și la gîtul lui?!), ci faptul că n-are treabă deloc cu povestea din Legendele Olimpului. Adică, pînă și Sergiu Nicolaescu respecta mai mult datele istorice în filmele sale. Adică scenariul e scris parcă de un chimist african, care a auzit povestea lui Hercules în timp ce bea o bere cu un suedez a cărui prietenă citise despre Hercules pe Facebook. Păi, ce să vezi, în filmul ăsta, Hercules e fiul lui Amphitryon și frate cu Iphicles (Laonome nu apare în film). Ceea ce e în concordanță cu legenda. Numai că, în afară de asta, totul e o harababură. Hera, care în legende îl urăște de moarte pe Heracles, tocmai pen’ că e bastardul lui Zeus, în film e de partea lui, ba chiar e cea care o roagă pe mă-sa să-l facă cu soțul ei, Zeus. Mai apoi, cele 12 munci/aventuri din Legende dispar complet din film, sau apar din cînd în cînd, total anapoda. Spre exemplu, Hercules al nostru omoară leul din Nemeea așa, din întîmplare, în timp ce se plimba cu frac-su pe lîngă o apă și leul ăla a intrat și el, sărmanul, în cadru. Mai apoi, Hercules al nostru nu e pedepsit de văru-su, regele Eurystheus, care în legendă îi dă cele 12 munci, ci de către tac-su, care îl trimite în Egipt, cu scopul de a opri o rebeliune. Iar de aici începe un și mai mare dezmăț logic. După ce ajunge în Egipt, cu doar 80 de oameni – că, deh, tac-su nu l-a lăsat pe căpetenia plutonului să-i ia pe toți cei 160 de oșteni –, e prins într-o ambuscadă, undeva într-un tunel, de rebeli. Care, ce să vezi, nu erau rebeli-rebeli, ci erau plătiți de tac-su. Evident, el și micul căpitan pe nume Sotiris (Liam McIntyre, ăla de l-a jucat pe Spartacus în ultimele sezoane ale producției Starz) sînt lăsați în viață și vînduți ca sclavi. Fix ca Maximus din Gladiator. Numai că, după ce luptă ei prin Egipt, din cauză că erau prea buni, negociază cu proprietarul lor niște meciuri mai serioase. În Grecia, normal, unde se desfășura în anul acela cupa mondială la smardoială cu gladiatori. Ba chiar la finala pe sate, unde se luptau doi indivizi – ei doi – contra a șase cei mai buni luptători din toată Grecia. Normal, de dragul diversității și pentru a fi politically correct, printre cei mai musculoși și buni luptători din toată Grecia era și o muiere. Normal, Hercules cîștigă, devine liber, apoi începe să adune oșteni și – cel mai important – populația, cu scopul de a-l detrona pe regele rău, a răzbuna moartea mamei și a-și recîștiga iubia. Ah, am zis oare? Toate nenorocirile i se trag lui Herculică al nostru de la o gagică, prințesa din Creta, pe care el o iubește cu patos, dar care, pe sistemul înțelegere, urmează să se căsătorească cu fratele lui mai nașparliu.

După un mic set-back, în care oștenii lui tac’su încearcă să oprească răscoala înainte să înceapă, moment în care el e prins și biciuit pe cruce, ca Iisus, filmul ia o nouă turnură. El îl acceptă pe tac-su ăla bun, ține un discurs de metrosexual al sexolului XXI, cu freedom, our people și our country, iar tac-su adevărat, Zeus, îi împrumută biciul electric cu care zăpăcește întreaga armată dușmană. După ce a omorît însă niște mii de oșteni vine momentul cu adevărat greu, lupta cu un singur om, regele Amphitryon, tatăl său vitreg. O luptă cam subțire, presărată cu trei schimburi de replici aiurea și victoria previzibilă a lui Hercules.

Dacă nu i-ar fi zis Hercules, dacă ar fi avut și cîțiva actori cu ceva în plus pe lîngă mușchi sau dacă ar fi scos cîteva clișee și replici absolut cretine, filmul ar fi fost un fantasy OK de duminică după-masa. Dar așa – au, stomacu’!

The Legend of Hercules(2014), în regia lui unui regizor, cu niște băieți cu mușchi printre care Scott Adkins și Liam McIntyre.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint