În Tal’Dorei, tărîmul magic cu aspect de ținut medieval, se caută cu disperare viteazul/vitejii care să-i apere pe localnici de amenințarea unui dragon superfioros. Dintr-o cîrciumă sordidă, ridicîndu-se cam șovăielnic de după niște butoaie de bere consumate, răspunde la apel Vox Machina, echipa de mercenari campioni ai justiției care-și oferă prompt serviciile de securitate ca o veritabilă companie de pază și protecție, azi. Ca orice gașcă ce se respectă, Vox Machina are caracterele ei foarte diferite, care se potrivesc însă între ele cum completează piesele de puzzle întregul: Vex și Vax, gemenii pe jumătate elfi și în totalitate cinici, Keyleth, specialista în tămăduit răni potențial fatale doar cu o mînă de pămînt, scuipat și frunze de buruiană fermecată, Scanlan, gnomul pervers obsedat de sex care face pe șmecherul cu o lăută-n brațe, Grog, bruta cu creier infantil și topor cu lamă dublă gata oricînd să bea și să ucidă, Pike, prietena lui mignonă cu urechi ascuțite, cam nesigură pe puterile ei foarte speciale. A, da, și un urs în armură de cavaler, cu rol mai mult decorativ, pentru diversitate. Cea mai tare gașcă, de ingrediente, ca-n reclama vînzătorului de chiftele, e condusă de ochelaristul Percy, un fel de Harry Potter mereu îngîndurat, marcat de trecutul său tulbure. După uciderea cu peripeții a dragonului, totul devine un caz de răzbunare împotriva asasinilor părinților săi. Ce e mai puternică: dorința de a plăti suferința cu suferință sau puterea de a ierta?
Aventurile eroilor disfuncționali, ale căror calități sînt compensate de defecte, din The Legend of Vox Machina se desfășoară pe clasica temă a bătăliei dintre bine și rău cu momente de suspans și happy-end, copiată parcă din basmele românești în care se găsește oricînd un Făt-Frumos sau un Harap Alb care să învingă zmeul, ajutat de diverșii săi amici. Trupa asta de ciudați se folosește de poțiuni magice, elixiruri, vrăji, descîntece și blesteme, ca-n poveste. Sau, mai exact, ca-n jocul video, RPG-ul Dungeons & Dragons, din care a fost transplantată.
Mitologic la mișto, cu un aspect nu foarte exagerat de bandă desenată manga, The Legend of Vox Machina e o epopee defectă cu vulgarități pasagere de limbaj de un comic forțat, un fantasy copilăresc care a avansat spre maturitate prin tot felul de aluzii sexuale, păstrînd însă nivelul naiv al acțiunii. Putea fi mult mai mult decît un soi de parodie de Game of Thrones desenată cu (puțin) umor de Archer gotic și animație stil anii ’80, dacă insista pe satira unui subgen devenit cult. Pentru cei care și-au petrecut luni (ani?) din viață în fața calculatorului, butonînd D&D, o fi, poate, un must see dictat de factorul nostalgic, dar, dacă nu ești fan al genului, meh, e doar The Legend of Vax Machina.
The Legend of Vox Machina, 2022-, fantezie animată cu dragoni, elfi, gnomi și uriași doar pentru fanii adulți ai jocului Dungeons & Dragons, creat de Matthew Mercer, 12 episoade de 24-28 de minute, difuzat de Amazon Prime Video.