Hai că s-a strigat bingo muzical. Nu era suficient ce a făcut cu politica și viața publică, nu era îndeajuns ce i-a făcut sărmanului Silvestru, acum s-a mai trezit să rupă și topurile muzicale. Mă rog, ea în post de decor, calul în post de victimă și o tipă pe nume LOULOU – adică low,low, se pronunță în romgleză – s-au trezit să ia amazoanele din lanul de porumb și să le ducă direct în topuri. În partea de jos de tot a topurilor, dar chiar și așa… Păi, atenție mare, lume, că vine Șoșoacaca să rupă placa. Sau să bată toaca. Sau orice vrea ea, că sărmanul cal n-are cui se plânge.
Piesa, de la instrumental și până la voci, este… Nu, nu mă bag. Pe de altă parte, videoclipul este… Nu, n-am nici aici cuvintele necesare. E treabă grea și, probabil, un grup de cercetători de la Juilliard ascultă piesa, privesc clipul și stau blocați, în poziție de șah-mat.
Mi-i imaginez pe Elvis și pe Ștefan Bănică jr. cum stau ei la o masă și discută aprins despre piesa asta. Mi-i imaginez cum dezbat instrumentalul și analizează fiecare inflexiune vocală. Până la urmă, doar ei ar putea efectua o analiză pe muzica și textul acestei bijuterii.
Și cum, între două șiubapbabaluba, încep să se certe pe motiv că cine a auzit primul piesa. Elvis, care-i mai bătrân, i-ar zice că el a auzit-o primul, că a prevăzut de mult acest succes muzical, încă de pe vremea când pierdea câte o săptămână între două week-end-uri în Las Vegas și că, acolo, o ghicitoare i-a vorbit despre un grup de femei călare, făpturi venite parcă din mitologie, decise să-i rupă placa. Deci, clar, șoșoaca! El a fost primul și de-aia s-a și grăbit cu existența, știind că n-ar fi făcut față concurenței din ziua de azi.
Bănică, mai modern de felul lui, doar a cântat și la Sala Palatului, s-ar ridica și-ar răsturna masa, i-ar trage lui Elvis două perechi de palme aplaudate și l-ar acuza de cultural appropriation. Că așa fac ei, americanii, iau tot ce-i bun și frumos pe lume și pretind că e al lor. Și că să-și vadă naibii de eternitate, să lase șoșoaca în pace, că e parte a culturii dacice, românești.
Și, în toată cearta asta, ar apărea Șoșoacă, călare. Calul, livid, s-ar prăbuși la picioarele lui Elvis. Ca să poată coborî Șoșoacaca, normal, să schimbe placa.
Sau nu aia zice în piesă?