The epic conclusion is here. Peste 700.000.000 de dolari încasări worldwide (and counting) – un record al seriei. 123.163 de spectatori şi încasări de 2.154.867 de lei în week-end-ul de debut – un record all-time în România. Nu mă miră, dacă iau în considerare cîţi adolescenţi isterici s-au bulucit la concertul LaLa Band de la Sala Polivalentă din Bucureşti (vreo 5.000) şi cîte Like-uri are Tudor Chirilă pe Facebook. Practic, nici măcar nu mă mai îngrijorează. M-am împăcat cu gîndul că fiecare generaţie are sensibilii ei incorigibili şi că fanii fără număr ai francizei The Twilight Saga nu sînt cu mult mai penibili şi mai tăntălăi decît purcoaiele de votanţi ai lui Dan Diaconescu.
E evident că filmul nu depăşeşte parametrii calitativi ai unei vome de vîrcolac intoxicat cu ciocolată. Deci nu simt nevoia să argumentez de ce regizorul Bill Condon, un mediocru consacrat, nu reuşeşte nici de data asta să facă dintr-un rahat zaharat un bici cu tupeu S&M (cum se întîmplă ocazional în True Blood). Mă mulţumesc să constat, de dragul unei minime informări, că The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2* se deschide lin, c-o replică de suflet a lui Stinky Edward (ştiţi povestea: lui Robert Pattison i s-a dus buhul că nu prea obişnuieşte să se spele, îndeosebi pe cap). Deci Stinky Edward începe prin a-i comunica ceva esenţial Bellei, The Soapy Vampire (Kristen Stewart): „Eşti atît de frumoasă… Avem aceeaşi temperatură“. Aventura continuă în acelaşi registru epic leşinat, c-o serie de evenimente preponderent somnolente, în centrul cărora se află o superbă şi problematică progenitură la jumătatea distanţei dintre om, vampir şi utopie (Mackenzie Fox – probabil cea mai adorabilă fetiţă în viaţă). Se remarcă, fireşte, neobositul Jacob – The Puppy Face (Taylor Lautner) şi un foarte intransigent Antagonist pe nume Aro (Michael Sheen – singurul om din distribuţie care prestează ceva similar cu actoria).
După 110 minute, saga diabetică ia sfîrşit printr-o altă replică de cofetar liric a lui Stinky Edward, care-i şopteşte Bellei The Sugar Fang: „Pentru totdeauna“. Apoi Bella The Melodramatic Bitch (ştiţi povestea: Kristen l-a înşelat puţin pe Robert c-un regizor inoportun pe nume Rupert Sanders) se uită-n ochii de căprior retardat ai vampirului-fenomen şi reiterează: „Pentru totdeauna“. De unde trag concluzia că eternitatea este, oricum ai da-o, un concept generos, pe gustul infailibil al proştilor. Închei prin a mărturisi c-am urmărit cu destul de multă atenţie antropologică această serie de autor (Stephenie Meyer), încercînd să-nţeleg fascinaţia adolescenţilor altminteri furioşi pentru această peltea vomitiv-melodramatică. Îmi pare rău, n-am reuşit. Nici măcar acum, în al 12-lea ceas. Şi am motive să cred că nu din cauza diferenţei de vîrstă. Ce să zic, o fi din pricina diferenţei de filme.
* SUA, 2012. Regia: Bill Condom. Cu: Kristen Stewart, Robert Pattison, Taylor Lautner.
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012
