Căscați bine ochii la ce scrie omul ăsta, că știe ce spune. Andrei Gorgan a lucrat vreo cinci ani ca operator și editor de imagine pentru celebra emisiune de travel a TVR-ului, Bazar, și-a fost de patru ori în Thailanda. Ultima dată pentru o lună. Urmează adevărata lună în Thailanda, nu aia a lui Paul Negoescu, care e, totuși, o lună perfect românească, minimalistă. (Redacția)
Dacă ai o promoție care te duce și aduce de la Bangkok cu 600 de euro și dacă ai voință să te lași de telefonul ăla de 15 megapixeli, poți să încerci niște insule prin Golful Thailandei. E adevărat, treci prin neajunsul de a nu face revelionul așa cum se cade, că tu în acel moment stai pe un scaun în terminalul din Doha, în loc să-ți săruți partenera de viață sub ploaia de artificii din Piața Constituției. Dar poți să te resemnezi, gândindu-te că restul cheltuielilor de pe arhipelagul Koh Chang echivalează cu o vacanță de vis la 2 Mai. Pe ruta cu autobuzul de la Bangkok la Trat am întâlnit back-packers care, de câteva luni, trăiau cu 20 de dolari pe zi. Noi, ca românii, mai săraci și, prin urmare, mai cu dare de mână, ne-am mulțumit cu guest-house-uri la 30 de euro pe noapte, găsite pe Trip Advisor.
În această categorie de preț, condițiile de cazare nu suportă comparație cu cele de la noi, din același motiv pentru care nu compari un fluture cu un porc. Dacă vă e lene să lucrați o zi în locul agenției de turism, atunci mergeți la agenție, care vă va oferi un pachet la un preț de numai patru ori mai mare. În schimb, aveți parte de mâncare europeană gătită de asiatici, sunteti plimbați, timp de 15 zile, între 10 hoteluri de 4 stele, vă dați cu 9 autocare și 7 avioane și vi se arată toate pozele de pe pliantul din anticamera de la Ambasada Thailandei. Apropo, singura țeapă pe care ne-am luat-o într-o lună de stat acolo a fost un drum de cinci minute cu un taxi, drum care ne-a costat mai mult decât călătoria cu barca la care ne-a lăsat. N-ai de ales, nu ești la Otopeni, accepți ceea ce ți se oferă.
Am uitat repede de problemă pentru că, odată ajunși pe Koh Mak, s-a schimbat filmul. Câțiva kilometri buni de plajă, zece minute de mers pe jos între nord, sud, est sau vest. Dimineața stăm în pat și privim tapetul ăla frumos cu palmieri, pe care-l aveau vecinii mei acum 30 de ani. Luăm fructe de la o țărancă, dă mangoul copt cu 4 lei, buchetul de longan cu 3 lei și ananasul cu doar 2 lei, că e plin de plantații pe insulă. Configurația etnică a insulei: 30% scandinavi, 30% germani, 30% restul Europei, 9% americani și 2 români. Toți pe chill, adică pe bere Singha, Chang sau Tiger, că „Marijuana is a drug under Thai law” și povestea se termină, în general, foarte prost.
După câteva zile începem să ne bârfim între noi, e normal, dacă suntem vreo 400 cu totul, cam câți locanici, tot atâția turiști. Așa că ne mutăm pe Koh Chang, o insulă mai mare și ceva mai cunoscută, care se transformă încet, dar sigur, în Phuket (altă insulă, mai la sud, plină ochi de turiști). Găsim un sat de pescari într-un golf care se termină cu o pădure de mangrove. Se ajunge greu, pentru că guvernul thailandez a refuzat să aloce pentru a patra oara suma necesară construirii unui drum de legatură cu restul insulei. Stăm la un hotel-butic ținut de niștre francezi și mă întreb de unde or face oamenii profit, că la noi, cu prețurile astea, ar da faliment orice pensiune cu lambriuri în mansardă.
Cârcotașii zic că n-ai ce face în Salak Phet, că nu-s plaje pe-aproape. Așa e, deci îți rămane să te învârți prin sat, să te uiți prin casele localnicilor, să îți mai iei câte un snack și o bere de la magazinul de peste drum, să mergi prin junglă până la o cascadă și să culegi banane de pe drum, să o iei aiurea prin mangrove, să mai intri într-un templu și să te faci că înțelegi despre ce-i vorba. După ce nu mai știm ce să facem, luăm iar barca și mergem pe Koh Kood, unde sunt și mai puține lucruri de făcut, pentru că turiștii – și mai puțini – își fac fixație pe câte o plajă și stau acolo de dimineața până seara. Așa facem și noi, iar seara mergem să cinăm la restaurantul școlii primare de pe insulă, cu vedere la un tapet panoramic. E destul de greu să mâncăm la fel de picant ca puștii localnicilor, dar merită, că e „good food”, cum zic ei.
Despre plaje, în afară de faptul că sunt, într-adevăr, ca alea de pe tapet, mai pot adauga că: au șezlonguri pe care te poți așeza fără să apară lângă tine un baiat cu un chitanțier în mână, au toalete pe care le poți folosi fără să stai întâi la terasă și să te faci că vrei să consumi, au dușuri pe care le poți deschide fără să faci check-in la resortul aferent, au cocteiluri și smoohtie-uri foarte bune la 6 lei, au nuci de cocos căzute din copaci pe care le poți sparge și consuma (dacă ai cu ce), au balansoare și funii legate de palmieri, în caz că vrei să te maimuțărești, și au masaj la fiecare sută de metri, 25 de lei ora. Masaj thailandez, nu de ăla de care-și fac șefii din primării și consilii județene ajunși cu ordin de deplasare. Ce n-au: mașini și ATV-uri (parcate sau în mers), boxe care bagă, scutere de apă și banane de pe care cazi râzând, parapante și parașute, silicoane și botox, fotografi cu maimuță și polaroid (maimuțe fără fotograf mai vezi), semințe bune, toate celelalte lucruri care vă amintesc de litoral și mici. Cu micii se mai poate rezolva, există tot felul de chifle de carne puse pe un băț.
Oricum, la capitolul culinar, în Thailanda nu prea mai e nimic de inventat. În rest, avem de ales între grătar european la preț de restaurant sau vreo 200 de rețete thailandeze la preț de împinge tava. Cum nu există all inclusive, așadar nu ni se oferă șansa de a ne petrece o jumătate de zi ghiftuindu-ne cu delicatese de seră și baterii, începem să realizăm că nu mai avem scăpare și trebuie să punem mâna pe o carte. Mai mergi cu caiacul până pe niște insule sau prin mangrove, mai faci un snorkelling, te mai holbezi la o floare, la o insectă, la un copac, mai faci un masaj, te mai minunezi de cearta neverosimilă a unui cuplu de norvegieni dar, până la urmă, tot n-ai ce face și trebuie să citești. Nasol. Să dai atâția bani ca să stai pe o plajă pustie, sub un palmier din care poate oricând să-ți cadă în cap o nucă de cocos și, între sporadice ședințe de snorkelling, în care riști să fii înțepat de meduza ucigașă, să citești cu orele.
Așa că eu vă sfătuiesc să vă luați telefonul ăla, care acum vă oferă cu 18% mai mulți pixeli și, dacă vă mai rămân bani de o lună în Thailanda, mai bine îi cheltuiți în două săptămâni la un all inclusive în Antalya, că acolo aveți tot ce vă trebuie în același loc: mâncare, bere, pat, piscină, tobogan pe apă și varieteu în fiecare seară.
