Din ciclul de programe utilitar-informative "Avem o Apocalipsă. Cum procedăm?", vă prezentăm astăzi varianta de petrecut Sfîrșitul Lumii a domnului Frank Darabont (The Shawshank Redemption, The Green Mile), producătorul executiv al serialului The Walking Dead – adaptarea TV a benzii desenate omonime foarte la modă în State.
Șeriful Rick Grimes, fost șef de post într-o localitate mică din Georgia, e liderul unui mic grup de supraviețuitori ai evenimentelor Revoluției Morților Vii. Structurile statului au căzut, iar societatea s-a redus la astfel de grupuri izolate, angrenate în lupte de gherilă cu hoardele de walkers, teroriștii zombi care bîntuie ca niște haite de maidanezi turbați, neeutanasiați încă, în căutare de cărniță proaspătă. Horror, dramă, suspans.
OK, astea se știu, s-au mai văzut (în 28 Days/Weeks Later, I Am Legend, Dawn of the Dead, etc). Ce aduce nou în gen The Walking Dead? Primul sezon a debutat în forță: episoade bine produse, cu acțiune impredictibilă, imagine deosebită, cinematografică (un standard, deja, al posturilor TV cu bugete mari pentru astfel de proiecte: HBO, Showtime, AMC), și potențial de a evolua într-o serie-cult. Și de a cîștiga mai mult decît un Emmy pentru machiaj.
Din păcate, cam acolo s-au terminat gloanțele: al doilea sezon, început la mijlocul lui octombrie, e melodramatic, static, plat – un fel de Big Brother la fermă, cu dialoguri lungi și sterile. Senzația pe care o lasă acum The Walking Dead e că, lovit de criză, i s-a tăiat bugetul, iar echipa, blocată între decorurile aceluiași platou de filmare, trage dublă după dublă de toți banii rămași. Ultimele episoade sînt chiar plictisitoare: personajele au devenit unidimensionale (Rick și-a pierdut autoritatea, Lori e însărcinată și o obsedează gîndul că trebuie să dezvăluie al cui e copilul, Carol plînge într-una după fiica rătăcită, Andreea vrea o armă și atît), deciziile lor sînt artificiale, tensiunea s-a cam risipit. Ceva nu se mai leagă.
De parcă nu era de-ajuns că povestea e debilă rău, scenariștii au început s-o și faulteze des. Cîteva exemple:
*Cînd băieții îi hăcuiesc pe zombi, sîngele țîșnește ca o arteziană, dar absolut nici un strop nu sare pe hainele lor – din motive de economie la recuzită, se pare.
*Tipul cu arbaleta nu rămîne niciodată fără săgeți?! Și, apropo, pînă o reîncarcă, cam de cîte ori ar mușca din el cadavrele mișcătoare, ca dintr-o șaorma cu-de-toate?
*Carl, puștiul lui Rick, care, la un moment dat, e pe moarte, în episodul imediat următor, învață vesel să tragă cu arma. Ce vreți, esență tare, de erou: și tată-său, abia ieșit din comă, în loc să-și aleagă o mașină dintre sutele de vehicule abandonate, s-a urcat pe bicicletă și pe cal – după cum se știe, mijloacele de transport recomandate pentru cicatrizarea operațiilor, în convalescență.
După ce, spre sfîrșitul primului sezon, pierduse din elan, căzînd sub ștacheta calitativă inițială, în ultimele episoade, The Walking Dead s-a dus și mai jos, dezamăgind crunt o audiență căreia îi promitea un SF inteligent și imaginativ, nu clișee și faze de telenovelă. Dacă o ține tot așa, tremurînd din toate încheieturile pe drumul ăsta care nu duce nicăieri, n-are o soartă diferită de cea a zombilor din poveste: va fi împușcat rapid în cap, ca să nu se/ne mai chinuiască.
Difuzare: AMC, în derulare curentă sezonul 2; după episodul 7 ("Pretty Much Dead Already") difuzat duminică, 27 noiembrie, serialul ia o pauză pînă în februarie 2012.
