Într-o postare pe Facebook, Bogdan Crețu anunță ironic, sub o poză cu el în echipament de alergător de cursă lungă, că așa trebuie să arate un scriitor. Un comentator scrie mai jos: „Momentul zero“ (adică de unde s-ar trage postarea lui Bogdan Crețu). Un articol din România literară nr. 21 semnat de Gellu Dorian: „Cum mai arată scriitorul român“. Cine e Gellu Dorian? Autor român din Botoșani, grijuliu cu soarta breslei, pe care o crede pusă în primejdie de scriitorii care ar vrea ca Uniunea Scriitorilor să se reformeze. Iar mai nou, critic de poze. Căci despre asta e vorba în articolul său – despre pozele scriitorilor români, de la clasici pînă la cei mai tineri dintre contemporani.
Dorian le-a studiat și a ajuns la concluzii întristătoare despre scriitorii din noile generații: „Privesc chipurile acestor scriitori și constat acest lucru care nu-mi lasă decît o singură concluzie: aceea că nici așa, în portrete, imaginea scriitorului român de azi nu mai arată ca altădată. Un paradox, ca să dau doar un singur exemplu, este Mircea Cărtărescu, cu cîteva portrete memorabile, care, fiind scriitor român foarte vizibil peste tot în lume, se află, prin desele postări pe Facebook, într-un total dezavantaj. Una sînt portretele de cap ori bust, alta sînt cele în picioare, care, dacă nu sînt realizate bine, fac din trup un tot caricatural, uneori chiar caraghios. Asta, desigur, ține și de fotogenitatea omului pus în imagine de aparatul de fotografiat. Ion Mureșan, de exemplu, în portrete de cap sau de bust este în regulă, îi poți asocia portretul cu imaginea scriitorului român dintotdeauna. Puține chipuri de scriitori de azi, din cele mai tinere promoții, au șansa memoriei și prin portretele marcate de charismă evidentă, așa cum au rămas chipurile scriitorilor pe care-i recunoaștem de la prima vedere“.
Ce vrea să zică G.D. cu acest articol? Că, în portrete, dar și în carne și oase, scriitorii români de azi nu mai arată ca autorii de altădată, ci mai rău. „În concluzie“, emite el grav, „luată în ansamblu, în timp, imaginea scriitorului român, și așa, în portrete, este una în degradare“. Cu anumite excepții, dintre care nu putea lipsi imaginea din poze a actualului președinte al USR care e și directorul revistei România literară: „Dar și mai în zilele noastre, altfel arată Nicolae Manolescu, al cărui chip te îmbie să-i deschizi cărțile“. Dar vicepreședinții Uniunii, Varujan Vosganian, Răzvan Voncu – ăștia intră la degradați? Nepomeniții membri ai Consiliului USR și cei ai Comitetului Director, crema administrativă a breslei, cum stau cu imaginea în ierarhia lui Dorian, cel ce-și închipuie că scriitorii trebuie să arate și-n poze a scriitori? Despre ei G.D. tace, ca să nu-și închipuie conducerea că-l bate vreun gînd reformator.
Prostiile astea debitate cu solemnitate de Gellu Dorian – altfel, de un uriaș umor involuntar – sînt un eșantion din ceea ce înseamnă actualitatea pentru redacția României literare.
Domnule Manolescu, sunt eu, Gellu Dorian. Să știți că era să aveți o scamă mâine, pe umărul drept, dar v-am luat-o eu de azi.
Cu demnitate. Pt ca eram motivat de chipul dvs de creator, demn de Nobel